Doi timişeni, soţ şi soţie, au fost prinşi luni seara de poliţiştii de frontieră de la Cenad, în timp ce încercau să-l scoată din ţară pe nepotul lor de 4 ani, pe care l-au ascuns sub o geacă, pe bancheta din spate a maşinii cu care circulau. Deoarece paşaportul şi declaraţia notarială ale minorului erau expirate, cei doi sunt acum cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.
Într-un interval de câteva ore, polițiștii de frontieră de la Cenad au prins mai multe persoane care incercau să treacă ilegal frontiera folosind acte false. Suspecții sunt acum cercetați penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals în acte, respectiv complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat.
Poliţiştii de frontieră din Cenad au prins, zilele trecute, un bărbat care încerca să aducă în ţară aproape 100 de arme – pistoale şi arme de tir – precum şi destulă muniţie cât să înceapă un mic război, fără a avea documente legale.
O tânără de 20 de ani, din Timiş, a încercat să părăsească ţara cu ajutorul unui buletin fals. Din nefericire pentru ea, a fost prinsă de poliţiştii de frontieră de la Cenad care i-au întocmit şi un dosar penal.
Polițiștii din Sânnicolau Mare au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă înspre o mașină a cărui șofer a refuzat să oprească, după o urmărire prin oraș pe o distanță de circa cinci kilometri.
Mapamond
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.
Ştiri din Timiș
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.
Capitală Culturală
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.
Mapamond
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian.
3
Mapamond
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.