Peliculele „Boyhood” și „The Grand Budapest Hotel” au fost desemnate cea mai bună dramă, respectiv cea mai bună comedie la cea de-a 72- gală a premiilor Globurile de Aur, care au avut loc duminică seara la Los Angeles. Vezi lista completă a câștigătorilor.
Premiul categoriei I la Loto 5/40, de peste 44.000 de lei, a fost câștigat duminică, în urma primei extrageri din 2015. Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de aproape 4,2 milioane de lei, a fost reportat.
Un bărbat din Statele Unite ale Americii a fost surprins să afle că biletul la loterie pe care îl credea câștigător a fost, de fapt, o greșeală de tipar.
Marele premiu la Joker, de peste 16,8 milioane de lei (aproape 4 milioane de euro), a fost câștigat, iar biletul a fost jucat la o agenție din Timișoara. Acesta a fost completat cu două variante simple la Joker și o variantă la Noroc Plus, au transmis reprezentanții Loteriei Române.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat în sfârşit rezultatele licitaţiei pentru spaţiile de la Sala Olimpia, o procedură care a stârnit numeroase controverse. Licitaţia pentru cafenea şi sala de culturism şi fitness a fost câştigată de o firmă deţinută de un apropiat al Sandei Greblă, consilier personal al primarului Nicolae Robu. Asta înseamnă că CS „Florin Teodorescu”, care deţine în prezent sala de culturism de la Olimpia, va trebui să părăsească spaţiul respectiv. Florin Teodorescu va contesta licitaţia şi este hotărât să-şi caute dreptatea în instanţă.
Eveniment
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.