ADVERTORIAL. Octavian Rujan, fost profesor de matematică din Timișoara, a câştigat o pensie de la BRD, în cadrul unei campanii care a premiat cel mai vechi client care îşi primeşte pensia în cont la această bancă. BRD le oferă pensionarilor care aleg, până pe 30 noiembrie, să-şi încaseze pensia într-un cont deschis la BRD, comisioane şi dobânzi preferenţiale la depozite şi credite.
Patrick Pascotă a câştigat fără probleme prima etapă a ediției 2015 a Campionatului Regional de Motocros, etapă desfășurată cu o zi înainte de Ziua Copiilor în localitatea timișeană Ianova, pe circuitul „Teodor Park”.
Prima etapă ca Campionatului Naţional de Motociclism Viteză al României a avut loc în ultimul sfârşit de săptămână, pe circuitul de la Adâncata. Etapa care a contat şi pentru Campionatul Internațional Open al României - competiție deschisă și piloților care reprezintă alte țări. Pe primul loc la clasa la care a luat parte s-a situat timişeanul Ionel Pascotă.
Premiul cel mare la Loto 6/49, în valoare de 13.435.030 de lei, a fost câștigat în urma extragerii de duminică seara. Acesta este primul premiu de categoria I la Loto 6/49 obţinut în acest an. Aflați în continuare numerele extrase duminică, 5 aprilie.
Unul dintre studenţii Universităţii de Vest Timişoara este primul român care a câştigat concursul pentru obţinerea unui loc în Corul Radio France. El a luptat pentru unul dintre cele patru locuri disponibile, cu alţi 42 de concurenţi din numeroase alte ţări.
Eveniment
Bărbat prins de polițiști după ce a furat un laptop, un televizor și o boxă dintr-o locuință din Șag
Un bărbat suspectat că în luna ianuarie a pătruns într-o locuință din localitatea Șag, de unde a furat un laptop, un televizor și o boxă, a fost prins de oamenii legii.
Eveniment
Un bărbat de 38 de ani a fost reținut și arestat preventiv, după ce a furat mai multe lucruri dintr-un ONG din Timișoara. Mai mult decât atât, acesta a mai furat lucruri și dintr-o firmă, respectiv de pe un șantier.
Ştiri din Timiș
În 2028, Banatul ar putea deține titlul de regiune gastronomic europeană. Consiliul Județean Timiș și-a asumat rolul de lider de proiect, iar, joi, a anunțat începerea elaborării dosarului de candidatură.
Ştiri din Timiș
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, arată din nou cu degetul înspre rivalii săi, consilierii județeni de la PSD.
1
Ştiri din Timiș
Avertizarea Cod Galben intră în vigoare joi de la ora 12 și este valabilă până la ora 23.
Ştiri din Timiș
Ministerul Afacerilor Interne a informat că cetățenii din mai multe orașe, printre care și Timișoara, pot obține în format digital, la cerere, certificate de naștere și deces.
România
Preşedintele Klaus Iohannis a primit miercuri seara, la Washington D.C., premiului Distinguished International Leadership, potrivit Agerpres. Acest premiu este supranumit de presa americană „Oscarul Washingtonului”.
3