Tradiţia cartierului Fabric a fost respectată şi în acest an, iar căsătoriţii şi necăsătoriţii s-au întâlnit într-un nou meci cu o tradiţie veche de zeci de ani. De această dată căsătoriţii au revenit la putere şi au învins cu un clar 9 – 4.
Tradiţie veche, meciul dintre echipele de căsătoriţi şi necăsătoriţi din cartierul Fabric merge mai departe şi sâmbătă, pe terenul Electrica. Vorbim de o dispută care durează din 1936 şi care, din păcate, nu mai stârneşte chiar aceleaşi pasiuni ca şi la început. De la ora 15.30 vor juca echipele de old boys, vor urma căsătoriţii şi necăsătoriţii, iar de la 18, o partidă amicală între Ripensia şi ACS Poli Timişoara.
Celebrul meci între cei căsătoriţi şi necăsătoriţii din cartierul Fabric din Timişoara s-a terminat sâmbătă, 7 iulie, cu victoria celor cu verigheta pe deget. A fost o răsturnare totală a calculelor hârtiei, cei care au învins în ultimii cinci ani, necăsătoriţii, fiind întrecuţi de cei trecuţi în tabăra celor cu familie şi soţie. Scor final: 3 – 2.
Căsătoriţii şi necăsătoriţii din cartierul timişorean Fabric continuă una dintre cele mai vechi tradiţii fotbalistice din oraş. Cele două formaţii, formate în cea mai mare parte din simpli amatori, se întâlnesc încă din 1936, cu o scurtă pauză, timp de cinci ani, în timpul războiului.
Locuitorii cartierului Fabric din Timisoara au putut asista, sâmbătă, la un meci de fotbal cu o tradiţie impresionantă. Din 1936, în fiecare an, fără întrerupere, cartierul timişorean a găzduit o inedită confruntare între burlacii cartierului şi cei căsătoriţi.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.