Iubitorii de muzică electronică vor avea parte de o seară de neuitat, sâmbătă. Electric Altitude revine cu încă o petrecere de zile mari. Cap de afiș este nimeni altul decât Michel Cleis.
Interes ridicat pentru noua ediţie a Bursei locurilor de muncă, organizată vineri dimineaţa la Casa Tineretului din Timişoara. Au fost oferite aproape 1.400 de noi locuri de muncă, iar numărul candidaţilor la noi joburi a fost mare.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş organizează, vineri, o nouă ediţie a Bursei Locurilor de Muncă. Evenimentul va avea loc la Casa Tineretului din Timişoara.
Timişoara a găzduit, în premieră, un eveniment inedit: un târg unde mamele au schimbat între ele, au vândut sau achiziţionat la preţ bun, lucruşoare utile celor mici. La Casa Tineretului a fost prima ediţie a Baby Brumărel. Organizator a fost Asociaţia Marius.
Trei spectacole de magie susţinute de Lorenzo, demonstraţii de dans, teatru, desene pe asfalt şi alte surprize sunt pregătite pentru copii, de 1 iunie, la Casa Tineretului din Timişoara.
Utile
Miercuri, 4 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Mapamond
O ambarcațiune cu migranți care se îndrepta dinspre Turcia spre insula Chios s-a ciocnit cu o navă a Pazei de Coastă elene, după ce ar fi încercat să scape de urmărire. În urma impactului, 15 persoane și-au pierdut viața, iar 25 au fost rănite, inclusiv copii și doi ofițeri. Operațiunile de căutare și salvare au continuat, numărul exact al persoanelor aflate la bord nefiind cunoscut.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
România
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026.
6
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
3
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.