În luna decembrie se împlinește un an de când Primăria Timișoara a obținut o victorie istorică în instanță cu privire la Casa Muhle, clădirea monument istoric ce a aparținut familiei de florari Muhle. Celebra vilă de pe str. Mihai Viteazu este în continuare o ruină, deși primăria putea interveni, conform deciziei instanței. Lucrurile s-au mișcat greu, abia acum proprietarul, Cîrpaci Ion-Nelson, cerând acte pentru intervenție de la primărie. Vedeți mai jos ce s-a făcut în tot acest timp!
Epopeea legată de salvarea Casei Muhle, monument istoric al Timişoarei care se degradează pe zi ce trece după ce proprietarii, un cunoscut clan de romi, i-au demolat parţial acoperişul în 2012, este departe de a se fi încheiat. Primăria i-a chemat în judecată pe proprietari pentru a-i obliga să pună imobilul în siguranţă şi să-l readucă la starea iniţială şi, dacă în primă instanţă a câştigat, acum a pierdut la Tribunalul Timiş. Asociaţia Salvaţi Patrimoniul Timişoarei a cerut Ministerului Culturii exproprierea în acest caz.
Sub sloganul „Eu nu sunt Cârpaci! Tu eşti timişorean?”, Corneliu Vaida, un timişorean implicat în diverse acţiuni civice în ultimii ani, cheamă lumea la un protest împotriva a ceea ce numeşte el „terorismul imobiliar”. Deocamdată protestul se desfăşoară în mediul virtual, dar iniţiatorul acestui demers aşteaptă anumite răspunsuri din partea autorităţilor locale şi nu sunt excluse nici manifestaţiile în stradă.
Cumpărarea Casei Muhle, o clădire monument a Timişoarei care se distruge pe zi ce trece, va fi repusă pe tapet în şedinţa consiliului local de marţi. Proprietarul a venit cu o evaluare din care rezultă un preţ de 1,4 milioane de euro, iar primăria cu propria-i expertiză, din care rezultă că valoarea acelei vile şi a terenului ar fi de 500.000 de euro. Oricum, primarul Nicolae Robu crede că n-are rost ca municipalitatea să se complice şi să cumpere acel imobil... pentru că este într-o stare avansată de degradare.

Ştiri din Timiș

Presupusa „evacuare” a prefecturii, subiect de contre între secunzii din primărie și consiliul județean
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, acuză Consiliul Județean Timiș că ar fi „scos afară” prefectura din Palatul Administrativ, după ce ședința Colegiului Prefectural din 29 octombrie a fost mutată la Primăria Timișoara. CJ Timiș respinge însă acuzația și susține că prefectul și instituția pe care o conduce rămân în sediul actual.

Ştiri din Timiș

Panourile fotovoltaice care rezistă la taifun, prezentate la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara
Tehnologii pentru producerea și stocarea energiei, echipamente pentru reducerea facturilor și soluții destinate industriei sunt prezentate, în aceste zile, la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara. Una dintre atracțiile evenimentului este un sistem de montare a panourilor fotovoltaice proiectat să reziste la viteze ale vântului de până la 216 km/h. Cea de-a 17-a ediție a târgului a început miercuri, 21 octombrie, la Pavilionul Expovest, iar accesul publicului este gratuit.

Ştiri din Timiș

Paul Finta a demisionat din funcția de reprezentant al Guvernului în Timiș: „Prefectul se schimbă, instituția rămâne”
Paul Finta și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Acesta și-a anunțat, miercuri, plecarea printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, în care a explicat că a fost propus pentru această funcție de USR, partid care a intrat în opoziție.

Ştiri din Timiș

Pot începe negocierile pentru clădirile pe care primăria vrea să le cumpere pe Beethoven și Viteazu. Planuri și impasuri
Consilierii locali din Timișoara au dat undă verde, marți, începerii negocierilor pentru cumpărarea a două clădiri private, de pe Beethoven 3 și Mihai Viteazu 26. Una ar rezolva accesul la Clinica ORL, în timp ce cealaltă ar putea reveni în patrimoniul public după ce înainte de retrocedare a avut tot rol sanitar.

Eveniment

Câini fără microcip și ținuți în condiții necorespunzătoare, descoperiți la Ciacova
Polițiștii au aplicat amenzi de 9.000 de lei în urma unor controale făcute la Ciacova, unde au găsit câini ținuți în condiții necorespunzătoare, fără microcip sau lăsați nesupravegheați pe stradă.

Eveniment

Scandal într-o școală din Argeș. O femeie de 58 de ani, acuzată că a agresat doi elevi din cauza nepotului său
O femeie de 58 de ani din comuna Merișani, județul Argeș, este acuzată că ar fi agresat doi elevi în timpul unei pauze școlare, pe 15 octombrie, după un conflict anterior între unul dintre copii și nepotul său. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, apoi plasată sub control judiciar. Polițiștii continuă cercetările.

România

Aproape 200 de organizații cer aplicarea urgentă a legii împotriva femicidului
Centrul FILIA și Asociația eLiberare, alături de aproape 200 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic, îi cer ministrului Justiției să urgenteze aplicarea măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute de Legea nr. 53/2026. Semnatarii avertizează că unele dintre crimele comise împotriva femeilor ar fi putut fi prevenite dacă riscurile ar fi fost evaluate la timp, iar autoritățile ar fi intervenit cu măsuri adecvate de protecție.

Ştiri din Timiș

Încep înscrierile pentru comercianții de flori și candele de Ziua Morților la Timișoara
Primăria Municipiului Timișoara primește, în perioada 22–26 octombrie 2026, cereri pentru comercianții care doresc să vândă flori, coronițe, aranjamente florale și candele cu ocazia Zilei Morților, de 1 noiembrie.