tion.ro Web analytics

La Timișoara au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun. În Piața Libertății se montează patinoarul care va găzdui, în premieră, un spectacol de dans pe gheață. Deschiderea oficială a târgului are loc pe 30 noiembrie, cu aprinderea luminițelor și concertul lui Ștefan Bănică Junior.
Casa de Cultură a Timișoarei organizează și în luna mai atelierele de marți, destinate copiilor din clasele primare. Este pregătit și un proiect de educație istorică prin film pentru liceeni, organizat în deschiderea Turneului Național de Educație Istorică. De Ziua Europei puteți participa la „Crosul Europei”, unde Anișoara Cușmir-Stanciu și Maricica Puică, multiple campioane olimpice, care vor răspunde la o sesiune de întrebări.
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara continuă și în luna martie vernisajele-lecție destinate elevilor din școlile timișorene. Este pregătit și un spectacol la Filarmonica Banatul pentru a sărbători Mărțișorul și Ziua Mamei. Tot cei de la Casa de Cultură anunță că s-au deschis înscrierile pentru audiții la Ansamblul Timișul. Se pot alătura toți cei care iubesc la fel de mult inovația precum clasicul și folclorul.

Eveniment

FOTO. Gest de omenie în Timișoara. Polițiștii locali au ajutat o pensionară să-și recupereze bunurile uitate în tramvai
O femeie în vârstă de 70 de ani din Timișoara și-a recuperat bunurile pierdute după ce a cerut ajutorul polițiștilor locali.

Ştiri din Timiș

Speranță pentru Bogdan. Timișoara se mobilizează pentru a salva viața unui băiat de 14 ani
Un adolescent de doar 14 ani din Timișoara luptă pentru viața lui, iar comunitatea încearcă să îi fie alături. Bogdan Cîra, elev în clasa a VII-a la Liceul „Nikolaus Lenau”, a fost diagnosticat luna trecută cu suspiciune de limfom în stadiul IV, cu multiple metastaze. Vestea a venit ca un șoc pentru familie și pentru cei care îl cunosc, iar acum speranța lui depinde de tratamentele pe care le poate urma într-o clinică din străinătate.

Ştiri din Timiș

Roboții intră în acțiune la Timișoara. Festivalul FIRST aduce competițiile de robotică mai aproape de public
Pasionații de tehnologie și robotică sunt invitați sâmbătă, 7 martie, la Universitatea de Vest din Timișoara, unde va avea loc festivalul FIRST Robotics Initiative of Timișoara. Evenimentul, organizat de echipa de robotică CyberMoon a Colegiului Național „C. D. Loga” Timișoara, își propune să aducă publicul mai aproape de competițiile de robotică educațională și de universul programului internațional FIRST.

Ştiri din Timiș

Restricție de tonaj pe DJ 691, între A1 și limita cu Arad. Camioanele de peste 7,5 tone vor avea nevoie de autorizații speciale
Consiliul Județean Timiș introduce, începând cu 15 martie, o restricție de tonaj pe drumul județean DJ 691, pe sectorul dintre sensul giratoriu de descărcare de pe autostrada A1 și limita cu județul Arad. Măsura vizează protejarea lucrărilor de modernizare aflate în desfășurare și se va aplica vehiculelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone.

Ştiri din Timiș

Cupio sărbătorește 14 ani de frumusețe și comunitate
ADVERTORIAL. Cupio, unul dintre cele mai cunoscute branduri românești din industria beauty, sărbătorește în această lună 14 ani de activitate, o perioadă în care compania a crescut constant, devenind un reper pentru pasionații de frumusețe și pentru profesioniștii din domeniul manichiurii.

Ştiri din Timiș

De la Viena la Timișoara. Artiștii care revoluționează muzica clasică
ADVERTORIAL. Asociația EDCUS, prin seria de evenimente Unexpected Concert, anunță organizarea unui eveniment muzical de anvergură internațională, o premiera la Timisoara, care va avea loc joi, 26 martie 2026, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Accesul in sala de la ora 18:30.

Ştiri din Timiș

Gala Premiilor Societății Timișoara, organizată la 36 de ani de la Proclamația de la Timișoara
La 36 de ani de la semnarea Proclamației de la Timișoara, memoria Revoluției din Decembrie 1989 este marcată printr-un nou demers de reflecție și recunoaștere publică: Gala Premiilor Societății Timișoara.

Ştiri din Timiș

Cel mai mic număr de nașteri din ultimul secol în România. În Timiș, cu aproape 2.000 mai puțini copii decât acum 10 ani
România a înregistrat în 2025 cel mai mic număr de copii născuți din ultimii aproape 100 de ani. Tendința de scădere se vede și la nivel local, în județul Timiș, numărul nașterilor a scăzut semnificativ în ultimul deceniu, potrivit datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Timiș. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici