Cluj-Napoca. „U”Mobitelco mută şi la
capitolul prelungirii contractelor, după ce a
anunţat despărţirea de Damir Milacic şi
Bambale Osby. Astfel, jucător revenit la Cluj în
retur, Zoran Krstanovic, a decis să îşi
prelungească şi va urma să evolueze sb
culorile alb-negru şi anul viitor.
CLUJ-NAPOCA. Studenţii vor fi ajutaţi să îşi umple timpul din luna dinainte de sesiune cât mai agreabil de colegii lor din Consorţiul Organizaţiilor Studenteşti din Cluj-Napoca (COS), care pregătesc de lansare noua ediţie a evenimentului „Luna Studentului Clujean“.
Ştiri din Timiș
Conacul Zăgujeni va găzdui sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 15, vernisajul expoziției „Banatul de altădată: gusturi și povești”, semnată de artista fotograf Georgiana Neda. Evenimentul este organizat de Asociația Miltonia, în cadrul Târgului de Crăciun desfășurat în acest monument istoric din județul Caraș-Severin.
Agenda
În diferite părţi ale lumii există anumite destinaţii în care doar bărbaţii au acces. Motivele sunt diverse: de la credinţe religioase, la restricţii istorice ori sociale. Iată cinci astfel de locuri.
Ştiri din Timiș
Asociația Culturală Pusta, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică și Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara (UVT), invită publicul la Concertul de Crăciun 2025. Evenimentul va avea loc duminică, 14 decembrie, de la ora 17, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Gerard” din Cenad.
Mapamond
Un incendiu izbucnit într-un club de noapte din renumita destinație turistică Goa, în India, a provocat moartea a cel puțin 25 de persoane, între care patru turiști, au anunțat autoritățile locale, citate de CNN.
Ştiri din Timiș
Aurelia Marcoane, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, explică pentru Tion fenomenul economia aparențelor: de ce părem bogați, dar trăim mai săraci emoțional și financiar ca oricând.
Ştiri din Timiș
Timișenii sunt invitați duminică, 14 decembrie, de la ora 12, la o nouă ediție a evenimentului „Poveste de Crăciun în Charlottenburg”. Este o manifestare care celebrează tradițiile locale și atmosfera autentică a sărbătorilor de iarnă.
Turism
Există locuri pe hartă care par inventate. Insula South Georgia, o fâșie lungă de 160 de kilometri aruncată în Atlanticul de Sud, între Antarctica și extremitatea Americii de Sud, e unul dintre ele.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și concerte.
2