Timişorenii sunt mari devoratori de publicitate. Cel puţin asta reiese din lista de prezenţă de la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara, acolo unde în noaptea de sâmbătă spre duminică peste 900 de persoane au râs şi au aplaudat la cele mai interesante şi reuşite spoturi publicitare din întreaga lume.
Performanţa, designul de calitate şi plăcerea de a conduce sunt toate înglobate în ultimul automobil lansat pe piaţa din Timişoara. Din aceste zile, cei care dispun de forţa financiară necesară pot să achiziţioneze noul BMW X3.
„Arta pârţului”. Aşa se intitulează one-man-show-ul pe care actorul Kocsárdi Levente îl va juca în premieră, sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 22.00, la Scârţ –Loc lejer din Timişoara.

Ştiri din Timiș

Uri Poliavich: de la antreprenor la fondatorul unei companii tehnologice internaționale
O companie tehnologică internațională se bazează de obicei pe ani de muncă la produs, construirea de echipe și găsirea unui model care poate scala.

Ştiri din Timiș

Ce se întâmplă cu zborurile de la Timișoara din noiembrie? Trei companii aeriene au luat decizia
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale. 2

Cinema

Filmul săptămânii: „Hope”, despre un sat atacat de o creatură misterioasă, într-un thriller sud-coreean filmat și în Munții Retezat
Recomandarea de film din această săptămână este „Hope”, un thriller SF sud-coreean despre o comunitate izolată care ajunge să se confrunte cu o creatură misterioasă. Regizat de Na Hong-jin și cu o distribuție internațională din care fac parte Hwang Jung-min, Zo In-sung, Jung Ho-yeon, Michael Fassbender, Alicia Vikander și Taylor Russell, filmul a fost prezentat în competiția Festivalului de Film de la Cannes și include mai multe secvențe filmate în Munții Retezat.

Eveniment

Fată de 13 ani, ajunsă la spital după relația cu un bărbat de 27 de ani. Acesta a fost arestat la Timișoara
Arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani și i-ar fi cerut să se filmeze în ipostaze explicite. Este cazul unui bărbat de 27 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara.

Ştiri din Timiș

Atenție, șoferi! De luni se mai închide o stradă din Timișoara
Primăria Timișoara anunță noi restricții de circulație începând de luni, 28 septembrie. Strada Grigore T. Popa va fi închisă complet în timpul zilei, iar alte două străzi vor fi afectate ulterior de lucrări la rețelele de apă și canalizare.

Capitală Culturală

Zilele Culturii Austriece la Timișoara: filme, expoziții, literatură și muzică
Timișoara devine, în această toamnă, gazda unei ample serii de evenimente dedicate culturii austriece. „Zilele Culturii Austriece la Timișoara” aduc în oraș proiecții de film, expoziții, întâlniri cu personalități culturale, prelegeri și concerte, într-un program care se desfășoară în perioada 25 septembrie – 8 octombrie. 2

Eveniment

Mită de 100 de euro la Stamora-Moravița, refuzată de o polițistă de frontieră
100 de euro, atât i-ar fi oferit un șofer unei polițiste de frontieră pentru a trece mai departe cu o remorcă încărcată cu utilaje agricole, deși aceasta nu respecta gabaritul legal. Incidentul a avut loc la Stamora-Moravița, pe sensul de intrare în România.

Mapamond

VIDEO. Explozie puternică în centrul Atenei. O clădire s-a prăbușit, iar trei persoane au fost rănite
O explozie produsă vineri în cartierul Plaka din Atena a provocat prăbușirea parțială a unei clădiri și rănirea a trei persoane. Deflagrația a afectat și locuințe, magazine și mașini din zonă, iar cauza exploziei nu era încă stabilită. Două femei blocate într-o clădire alăturată au fost salvate și transportate la spital.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici