Din 1 aprilie, carburanţii s-au scumpit, odată cu introducerea accizei de 7 eurocenţi pe litru. Aşadar, în benzinării, combustibilii depăşesc deja preţul de 6 lei pe litru.
Veste proastă pentru şoferii români! Benzina se va scumpi, din nou, din aprilie, odată cu introducerea accizei de 7 eurocenţi pe litru de carburant.
Concurenţă tot mai mare pe piaţa distribuţiei de carburanţi. Compania naţională de gaz şi petrol din Azerbaidjan deschide, vineri, lângă Timişoara, în Dumbrăviţa, prima benzinărie din Timiş. Pe lângă produsele petroliere comercializate, noua benzinărie va oferi şi produse inedite în cadrul cafe-barului, cel puţin pentru astfel de unităţi comerciale: cafea la nisip sau shaorma.
Odată cu aplicarea accizei de 7 eurocenţi pe litru de carburant, din 1 aprilie, preţurile vor fi mai mari la pompe. Tarifele la benzină şi motorină se apropie astfel de media europeană, unde nivelul de trai este mult peste cel al românilor.
Rămaşi fără superacciza la carburanţi, guvernanţii caută alte modalităţi de a creşte veniturile bugetare luând bani din buzunarele şoferilor. Un lucru e sigur deja, carburanţii se scumpesc oricum, acum cei de la pseudoministerul lui Dan Şova se gândesc să ne scumpească şi rovinieta. Pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, instituţia pusă mai mare peste construcţia de autostrăzi, a fost prezentat un proiect în acest sens.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
5
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
6
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
9