Sportivul Sorin Cazacu şi-a trecut încă un rezultat important în palmares, un loc întâi la Subotice Cup, un puternic concurs de haltere organizat în ţara vecină Serbia.
Week-end-ul trecut, la Constanţa, a avut loc festivitatea de premiere a Campionatului Naţional şi a Campionatului European de Est la motociclism viteză. Girocanul Ionel Pascotă a fost vedeta categoriei, fiind desemnat sportivul anului la motociclism viteză.
Nicio surpriză în Campionatul Naţional de Motociclism Viteză. Ionel Pascota a devenit din nou dublu campion naţional pentru a doua oară sub culorile clubului Pascotă Racing Team din Giroc. Epilogul campionatului s-a desfăşurat duminică la Serres, în Grecia, unde sportivul girocan a câştigat ambele curse.
Punct final la Campionatul de Rally Cross Timiş odată cu runda de sâmbătă de la Diniaş. Ultima etapă a competiţiei a stabilit ierarhiile finale, marele câştigător fiind Alexandru Krepelka, campion al clasei III şi al categoriei Open.
Pilotul girocean Ionel Pascota a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Belgrad, în Serbia, la finala Campionatului European de Est. Chiar dacă a pornit din pole position şi a condus mare parte din cursă, el a fost nevoit să abandoneze din cauza unor probleme mecanice, probleme care la final i-au adus sportivului doar titlul de vicecampion al Europei de Est.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.
Ştiri din Timiș
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță începerea unor lucrări importante de infrastructură rutieră în județul Timiș. Începând cu 23 martie, va demara consolidarea unui tronson din drumul național DN 59B, între localitățile Cruceni și Livezile.
1
România
Parlamentul a adoptat bugetul de stat cu o largă majoritate, după negocieri tensionate și dezbateri prelungite. Premierul Ilie Bolojan a subliniat că bugetul reflectă responsabilitate economică și asigură investițiile și plățile sociale, în timp ce Sorin Grindeanu a indicat gestionarea crizei energetice drept prioritate. Bugetul include și un pachet social pentru pensionari și persoane vulnerabile, decis în urma unui acord în coaliție.
2
Ştiri sportive
Un eveniment sportiv cu o puternică încărcătură emoțională și socială va avea loc sâmbătă, 21 martie, la Timișoara. ACS Ambasadorii Speranței Timișoara, în parteneriat cu Federația Română de Rugby și Special Olympics România, organizează prima etapă a Campionatului Național de Rugby Tag Special Olympics.