Primăria municipiului Deva, în colaborare cu SC
Salubritatea SA Deva, organizează,
sâmbătă, o nouă campanie de colectare
a deşeurilor de echipamente electrice şi
electronice de la gospodăriile particulare.
Fundaţia „Pentru Voi” a găsit 35 de
timişoreni fără prejudecăţi, care
s-au oferit să petreacă patru ore pe lună
alături de o persoană cu dizabilităţi
intelectuale. Persoanele cu nevoi speciale şi-au
găsit astfel prieteni şi au avut ocazia să
iasă în lume. Cei de la „Pentru Voi”
au fost premiaţi pentru acest proiect.
Timiş - Liderul PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, şi cel al PNL, Adrian Cioroianu, au semnat, miercuri, un acord politic la nivel judeţean, prin care ţărăniştii vor susţine candidaţii liberali la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
La sfârşitul acestei luni, va demara o campanie de informare, intitulată „Cetăţenia europeană... Nu doar cuvinte, ci drepturi concrete!”, aceasta desfăşurându-se simultan în patru oraşe diferite din ţară.
Ilie Bolojan (39 de ani) a fost membru PNL până în momentul intrării în corpul înalţilor funcţionari publici, în 2006. În prezent, Bolojan nu este membru în vreun partid politic. Video | 
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
1
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România.
16
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
18