Fermierii timişeni vor fi mai bine reprezentaţi în relaţia cu autorităţile. Reprezentanţii agricultorilor din regiunea de vest s-au întâlnit la Timişoara pentra a stabili primii paşi necesari pentru înfiinţarea structurilor viitoarelor Camere Agricole. Acestea urmează să fie înfiinţate direct de fermieri, vor funcţiona în mod independent şi au ca scop asigurarea legăturii dintre fermieri şi structurile guvernamentale.
Duminică va fi mare zi de votare pentru agricultorii timişeni. În tot judeţul se vor dechide secţiile de votare pentru alegerea reprezentanţilor în viitoarea Cameră Agricolă. În total vor fi 25 de reprezentanţi, împărţiţi în fucţie de organizaţiile profesionale pe care le reprezintă.
Nicolae Robu, candidatul Alianței PSD-PNL la fotoliul de primar al Timișoarei, a vorbit, marți, despre lupta pe care, spune el, a dus-o cu clanurile în cele două mandate de edil. Alături de el s-a aflat medicul Olimpia Oprea, fost manager al Spitalului Municipal Timișoara. La un moment dat, în timpul conferinței, aceasta i-a spus lui Robu că nici nu își poate imagina „câte RMN-uri și-a făcut domnul Cârpaci și familia, ca să fie de acord să facem dezmembrarea”, referindu-se la strada Cezar.
1
Anchetă a polițiștilor și celor de la ITM Timiș, după ce un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost găsit mort lângă un canal de dejecții.
Un simplu gunoier îţi poate întoarce viaţa cu susul în jos. Câte lucruri interesante poţi afla despre o persoană cotrobăind prin gunoiul său menajer? Punem la bătaie trei invitații duble pentru cititorii noștri la spectacolul „Gunoierul”, o comedie spumoasă scrisă de Mimi Brănescu.
Odată cu aprobarea normelor de aplicare a legii care prevede că spitalele trebuie să strângă medicamentele expirate de la oameni, și Spitalul CFR din Timișoara anunță programul de colectare. Instituția sanitară are amenajată în curtea spitalului o zonă unde vă puteți duce medicamentele care și-au ieșit din termenul de valabilitate.
Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că noul corp de clădire al Clinicii ORL este „pe ultima sută de metri” și că urmează recepția. În același timp, marți, au fost aprobate în consiliul local și cereri de finanțare europene pe noul program atât pentru această clinică, cât și pentru cea de balneologie.
Mirela Toc, angajata primăriei care a fost dată afară printr-o dispoziție a primarul Dominic Fritz, dar a câștigat procesul împotriva instituției, va fi reintegrată în Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (DGPLMSTF). Este vorba de direcția care a fost creată pentru Culiță Chiș, după ce și acesta a câștigat un proces împotriva conducerii instituției.
4