Primăria Timișoara a venit cu noi informații referitoare la evoluția șantierului de pe Calea Stan Vidrighin. Astfel, lucrările de aici ar fi finalizate în proporție de 75%. În prezent, se lucrează la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918, iar în perioada următoare se va interveni în mod special la liniile de tramvai, suprastructură sau trotuare, printre altele.
Circulația pe Calea Stan Vidrighin va fi restricționată în următoarele luni. Execuția lucrărilor necesare implementării a două proiecte municipale necesită comunicare între autoritățile locale și cetățeni. Viceprimarul Ruben Lațcău a inițiat un dialog cu mediul de afaceri din zonele afectate în numele transparenței administrative și al bunului mers al procedurilor ce se vor derula în viitorul apropiat.
Când încep noile șantiere din Timișoara: Pasajul Solventul, Bogdăneștilor, Cetății și Stan Vidrighin
Din 15 martie ar trebui să mișune muncitorii pe Calea Bogdăneștilor, probabil în iunie va fi deschis șantierul la Pasajul Solventul, iar la toamnă se va lucra pe Bd. Cetății și Calea Stan Vidrighin. Cel puțin așa spun reprezentanții Primăriei Timișoara, care ne asigură că în 2021 repornesc „dezvoltarea Timișoarei pe baze sănătoase”.
Azi în Timișoara
Vineri, 19 iunie, începe Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la cinema pe terasă, la teatru sau la concerte.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI privind conflictul de interese, însă anunță că va contesta decizia la CEDO. USR susține că sentința nu îi afectează actualul mandat de primar al Timișoarei, dar îl împiedică să candideze la funcții alese până în 2030.
1
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a pierdut definitiv procesul cu ANI privind conflictul de interese constatat în legătură cu un împrumut din campania electorală din 2020. Decizia ÎCCJ menține raportul ANI și poate avea consecințe asupra mandatului său și a dreptului de a candida.
9
Ştiri din Timiș
În așteptarea verdictului definitiv al ÎCCJ în procesul cu ANI, Dominic Fritz a transmis că nu își pierde mandatul de primar chiar dacă instanța îi respinge acțiunea. Edilul susține că riscă doar o sancțiune salarială și o interdicție de a ocupa funcții alese după încheierea mandatului.
2
România
Adrian Veștea și-a anunțat candidatura la șefia PNL și cere amânarea Congresului Extraordinar cu o săptămână. În paralel, Tribunalul Ilfov a suspendat temporar o decizie a conducerii PNL, hotărâre pe care partidul o va contesta.
2
România
Ciprian Ciucu a fost audiat la DNA ca suspect într-un dosar de luare de mită. Primarul Capitalei a declarat că este nevinovat și că va colabora cu anchetatorii. UPDATE. Ciucu, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile
1
Mapamond
Acordul semnat de SUA și Iran a permis reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz și a dus la scăderea prețului petrolului, însă transportatorii avertizează că revenirea la normal va fi lentă. În același timp, noi atacuri israeliene în Liban și refuzul Israelului de a se retrage din sudul țării pun sub semnul întrebării eficiența armistițiului și perspectivele unei păci durabile în regiune.
3