Peste 1.800 de persoane au fost sancţionate anul acesta, au primit amenzi între 200 şi 500 de lei, pentru că au fost prinse călătorind fără bilet sau abonament pe mijloacele de transport în comun din Timişoara. Alţi călători au primit amenzi pentru că au provocat scandaluri sau au făcut mizerie în vehiculele RATT.

Pompierii şi poliţiştii caută, de mai multe zile, un bărbat din judeţul Timiş despre care nu se mai ştie nimic din data de 8 martie. Omul, tată a doi copii, a plecat de dimineaţă de acasă, la muncă, s-a cinstit cu nişte colegi, şi nu a mai revenit.

Cum a venit primăvara, timişenii au şi început să-şi igienizeze terenurile. În multe cazuri, oamenii nu îşi iau măsuri de siguranţă, iar flăcările se extind. Sâmbătă, până la ora 16.00, pompierii au intervenit la stingerea a şase incendii produse în judeţul Timiş.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 martie 2026, în Timișoara?
Joi puteți participa la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau să mergeți la filme și expoziții.

Eveniment

Bărbat găsit mort pe o strada din Timișoara
Miercuri, polițiștii au fost sesizați că în spatele unui imobil situat pe strada Ștefan Octavian Iosif din Timișoara, s-ar afla o persoană posibil decedată.

Ştiri din Timiș

Salonul de Carte Bookfest revine la Timișoara: patru zile cu lansări și evenimente
Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cea de-a XIII-a ediție, care se deschide oficial joi, 19 martie, de la ora 12:00, la Centrul Regional de Afaceri. Evenimentul se va desfășura până pe 22 martie și va putea fi vizitat zilnic între orele 10:00 și 20:00.

Ştiri din Timiș

„Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara. Ambarcațiuni din materiale reciclate și spectacol pe Bega
Una dintre cele mai inedite competiții din România, Make it! Race it! Recycle it!, ajunge anul acesta la ediția a zecea și promite din nou un spectacol plin de creativitate pe Canalul Bega. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 iunie, în zona Parcul Alpinet, reunind echipe din companii, școli, ONG-uri și grupuri de prieteni.

Ştiri din Timiș

Focar de pestă porcină africană confirmat în Timiș. Autoritățile impun măsuri stricte de restricție și supraveghere
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș anunță confirmarea, în data de 17 martie, a unui focar de pestă porcină africană într-o exploatație nonprofesională de porci domestici din localitatea Checea.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Elevii timișoreni de la Liceul Pedagogic se pregătesc pentru Campionatul Mondial de Robotică. ISJ Timiș face apel la donații
Timișoara va fi reprezentată din nou pe scena internațională a roboticii. Echipa CSH a Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, formată din 17 elevi pasionați de tehnologie, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, care va avea loc între 29 aprilie și 2 mai 2026, la Houston, Texas, SUA. Inspectoratul Școlar Județean Timiș face apel la sprijin financiar pentru transport, cazare și optimizarea robotului lor premiat la Etapa Națională. 1

Ştiri din Timiș

Noul sistem de e-ticketing al transportului public din Timișoara va fi implementat până la urmă din bugetul local
Deși a pierdut finanțarea prin PNRR, Primăria Timișoara vrea să ducă mai departe sistemul de e-ticketing din bugetul local, cu circa 35 de milioane de lei. Decizia finală aparține consilierilor, în timp ce licitația, cu cinci oferte, continuă.

Ştiri din Timiș

Doliu în cultura timișoreană. Restauratorul Alexandru Fota, omul care a redat viață trecutului, a murit
Comunitatea culturală din Timișoara este în doliu după dispariția lui Alexandru Fota, unul dintre cei mai respectați restauratori din regiune. Vestea a fost anunțată de Muzeul Național al Banatului, instituție în care acesta a activat timp de peste patru decenii.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici