Se caută un cazan cât mai încăpător cu putinţă. Se ia carne de vită sau de pui, în cantităţi cât mai mari, se adaugă din belşug ceapă, usturoi, ardei, roşii, piper, sare şi multă, foarte multă boia. Toate se pun la fiert, la foc potrivit. Rezultatul? Un papricaş delicios. Şi când se adaugă priceperea unor bucătari iscusiţi, care se întrec în a realiza cea mai gustoasă tocană, vorbim de un concurs în toată regula. La care, din fericire, vor putea asista, duminică, şi timişenii.
Consiliul Judeţean Timiş caută specialist pentru centura de ocolire a Buziaşului. Finanţarea investiţiei este nerambursabilă şi se asigură din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional. Centura Nord-Vest de ocolire a oraşului Buziaş are o lungime totală de 4,3 km.
Specializare pentru personalul din turismul
bănăţean. În premieră, zece
angajaţi ai Societăţii Comerciale de
Tratament Balnear Buziaş au obţinut certificatele
ECDL-BULATS, cu recunoaştere europeană după
ce au urmat o serie de cursuri de limba engleză.
Poliţiştii timişeni luptă să
stopeze braconajul în judeţ. Agenţii au
reţinut, marţi seară, patru persoane care au
pătruns pe un teren de vânătoare de
lângă Buziaş şi care aveau
ascunşi în maşina cu care se deplasau doi
fazani împuşcaţi.
TIMIŞ - Cine se bucură de acest titlu
trebuie mai întâi să ştie că
este vorba de varianta Timişoara – Buziaş -
Lugoj. Deci nu cea pe drumul naţional. În plus
este vorba de finalizarea lucrărilor de reparaţii
pe DJ 592 Timişoara-Buziaş-Lugoj.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
7