tion.ro Web analytics

ADVERTORIAL. British International School of Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. 33 de elevi sunt pregătiți să își demonstreze competențele și cunoștințele dobândite în timpul anilor de studii din cadrul școlii, deschizându-și astfel ușa către cele mai bune universități din lume.
British International School of Timișoara avea în anul școlar 2019-2020 peste 200 de elevi, iar din această toamnă își va dubla capacitatea. Sistemul de școlarizare este unul diferit, modern. Școala a fost acreditată într-un timp scurt de britanici, iar din toamnă va avea funcțională și prima sală de sport școlară construită după 1989 la Timișoara.
British International School of Timisoara este prima școală acreditată Cambridge și devine primul centru de examinare Cambridge International din vestul țării. Pe lângă prestigiul recunoscut la nivel global, această acreditare va oferi elevilor oportunitatea unică de a obține calificări internaționale. Astfel, elevii BIST vor avea posibilitatea de a-și construi un portofoliu academic solid, care-i va ajuta la admiterea în universități din România, dar și din întreaga lume.
ADVERTORIAL. Timișoara – 24 iunie 2019 Prima școală internațională cu program educațional de sorginte britanică - British International School of Timișoara – oferă două burse de merit pentru anul școlar 2019-2020, adresate elevilor foarte talentați, care doresc să urmeze cursurile acestui sistem de învățământ, dar nu au susținerea financiară necesară.

Ştiri din Timiș

Primăria nu a putut deveni proprietar deplin pe o clădire dărăpănată din Traian. Fritz: „Consilierii PNL au refuzat să o salveze”
Marți, 21 mai, în Consiliul Local Timișoara a fost dezbătut un proiect de hotărâre prin a cărui aprobare primăria ar fi urmat să devină proprietar în totalitate pe o clădire într-o stare destul de proastă din Piața Traian. Din lipsă de voturi, însă, proiectul nu a trecut de vot, iar primarul Dominic Fritz dă vina pe liberali.

Capitală Culturală

Opt decenii de UVT, sărbătorite la Timișoara: conferințe, festivități și evenimente speciale
Pentru a marca cei 80 de ani de existență, cei de la Universitatea de Vest din Timișoara organizează mai multe evenimente cu profil special, dedicate comunității timișorene. Pe de-o parte, filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu va conferenția la Timișoara. Pe de altă parte, rectorii din România se reunesc în cadrul Consiliului Național al Rectorilor, tot la UVT.

Capitală Culturală

Microstagiune de teatru independent local la TESZT 2024
Asociația Proteszt organizează microstagiunea „INdependent@TM” în cadrul Festivalului TESZT. Astfel, vor fi prezentate trei spectacole timișorene în zilele următoare ca o oglindă a contextului local în ceea ce privește artele performative după anul efervescent 2023.

Ştiri din Timiș

Favoruri făcute clanului Cârpaci? Olimpia Oprea s-a scăpat în timp ce Robu spunea că a pus capăt parangheliilor din oraș
Nicolae Robu, candidatul Alianței PSD-PNL la fotoliul de primar al Timișoarei, a vorbit, marți, despre lupta pe care, spune el, a dus-o cu clanurile în cele două mandate de edil. Alături de el s-a aflat medicul Olimpia Oprea, fost manager al Spitalului Municipal Timișoara. La un moment dat, în timpul conferinței, aceasta i-a spus lui Robu că nici nu își poate imagina „câte RMN-uri și-a făcut domnul Cârpaci și familia, ca să fie de acord să facem dezmembrarea”, referindu-se la terenul aparținând Clinicii Balneo. UPDATE. Olimpia Oprea, drept la replică 8

Eveniment

Un muncitor de la o fermă din Timiș a murit intoxicat lângă un canal de dejecții
Anchetă a polițiștilor și celor de la ITM Timiș, după ce un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost găsit mort lângă un canal de dejecții. 1

Eveniment

VIDEO. Accident grav în Remetea Mare. Au fost implicate două autoutilitare, un tir și o mașină; trei oameni au fost răniți
Accident grav produs marți după-masă, pe DN 6, în Remetea Mare. Trei persoane au fost rănite, una rămânând încarcerată. 3

Capitală Culturală

CONCURS pentru „detectivi”! Tion oferă trei invitații duble la spectacolul „Gunoierul” de Mimi Brănescu
Un simplu gunoier îţi poate întoarce viaţa cu susul în jos. Câte lucruri interesante poţi afla despre o persoană cotrobăind prin gunoiul său menajer? Punem la bătaie trei invitații duble pentru cititorii noștri la spectacolul „Gunoierul”, o comedie spumoasă scrisă de Mimi Brănescu.

Sănătate

Medicamentele expirate se pot duce și la Spitalul CFR din Timișoara
Odată cu aprobarea normelor de aplicare a legii care prevede că spitalele trebuie să strângă medicamentele expirate de la oameni, și Spitalul CFR din Timișoara anunță programul de colectare. Instituția sanitară are amenajată în curtea spitalului o zonă unde vă puteți duce medicamentele care și-au ieșit din termenul de valabilitate. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici