Spectacol sportiv de înaltă ţinută, la Sala „Constantin Jude”. Amatorii timişoreni de box au avut ocazia, după mult timp, să asiste la o gală pugilistică de calitate. Într-un meci contând pentru grupele unei noi competiţii, Liga Europeană, România a întânit Slovacia.
Sala „Constantin Jude” va găzdui în această seară, de la ora 18, partida de box dintre selecţionatele României şi a Slovaciei, contând pentru Liga Europei.
Selecţionata de box masculin seniori a României va întâlni, vineri seara, la sala „Constantin Jude”, echipa similară a Slovaciei, într-o partidă contând pentru Liga Europei la Box. Echipa antrenată de Dorel Simion a şi susţinut miercuri seara antrenamentul oficial, un fel de demonstraţie, la Iulius Mall, special pentru popularizarea evenimentului şi pentru atragerea publicului la sală.
Echipa de box a României a susţinut duminică o nouă partidă din Liga Europei. Reprezentativa s-a deplasat în deplasare, în Polonia. Selecţionata tricoloră nu a reuşit să obţină decât 5 puncte din cele 14 puse în joc.
Spectatorii care vor participa la gala din Liga Europeană de Box vor putea câştiga numeroase premii. Cei care vor veni la Sala „Constantin Jude” pe data de 29 octombrie, de la ora 18, să susţină lotul naţional de box al României în disputa cu Slovacia din cadrul Ligii Europene de Box vor avea parte de multe surprize interesante.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj au reținut un bărbat care a furat telefoane mobile. Magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Sănătate
Apropierea concediului, asociată cu presiunea finalizării sarcinilor și acumularea oboselii din lunile de muncă, poate genera stres, anxietate și scăderea randamentului. Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara recomandă planificarea realistă a activităților și deconectarea treptată înainte de vacanță.
Ştiri din Timiș
Primarul comunei Moșnița Nouă anunță că, de săptămâna viitoare, polițiștii locali și cei ai Poliției Române vor verifica modul în care sunt utilizate trotinetele electrice. Autoritățile le reamintesc utilizatorilor principalele reguli de circulație și sancțiunile prevăzute de lege, amenzile putând depăși 1.600 de lei pentru abateri grave.
7
Lugoj
Primăria Lugoj va desfășura, în perioada 8–10 iunie, o nouă acțiune de dezinsecție pentru combaterea insectelor zburătoare și târâtoare. Tratamentele vor avea loc seara și noaptea, în parcuri, zone cu vegetație, cartiere și în apropierea apelor stătătoare.
Horoscop
Soarele și Luna ocupă un loc aparte în Astrologie, ei fiind considerați cei doi mari luminători ai cerului. Deși, din punct de vedere astronomic, niciunul dintre ei nu este o planetă, Soarele fiind o stea, iar Luna satelitul natural al Pământului, Astrologia îi include alături de planete datorită influenței lor simbolice și energetice asupra vieții umane.
Ştiri din Timiș
Tensiunea arterială reprezintă unul dintre cei mai importanți indicatori ai sănătății cardiovasculare, având un impact direct asupra calității vieții și a duratei acesteia. Dacă înțelegi ce înseamnă acest parametru, ce factori îl pot modifica și cum îl poți menține în limite normale, ai un avantaj major în prevenirea complicațiilor cardiovasculare. În acest ghid complet, vom trece prin toate noțiunile esențiale despre tensiunea arterială, de la principiile de bază până la metode eficiente și moderne de control.
Turism
Banatul Montan rămâne una dintre cele mai spectaculoase destinații pentru iubitorii de natură și aventură din România. Cu peisaje impresionante, cascade, chei sălbatice, lacuri de un albastru ireal și vârfuri montane care depășesc 1.500 de metri altitudine, regiunea oferă trasee pentru toate nivelurile de experiență, de la plimbări ușoare de câteva ore până la ture solicitante de o zi întreagă.
1
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții în oraș.