Poliţiştii timişoreni au blocat în trafic un autoturism BMW al cărui şofer nu a oprit la semnalele agenţilor pentru că nu deţinea permis de conducere. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona de Nord a oraşului Timişoara.
Trei tineri au fost la un pas de a fi pacienţi într-unul dintre spitalele oraşului, sâmbătă după-amiaza, după ce maşina în care se aflau a ajuns pe contrasens. Incidentul a avut loc pe strada Gheorghe Lazăr din Timişoara, unde, potrivit martorilor, automobilul, marca BMW, a ajuns de pe Cetăţii, trecând pe culoarea verde a semaforului, însă cu viteză excesivă.
Tunerul G-Power a dus BMW-ul M5 la limita. Acesta a realizat un pachet de tuning care ridica puterea propulsorului pana la 800 CP, modelul G Power Hurricane devenind cel mai rapid sedan din lume.
Drogaţi la volan. Poliţiştii din Timiş au oprit, noaptea trecută, la un filtru instalat pe o stradă din Lugoj, două maşini, un BMW şi un Opel, la distanţă de câteva minute. Ambii şoferi aveau permisele suspendate şi consumaseră heroină.
Trei fraţi sunt cercetaţi penal pentru ultraj şi instigare la ultraj după ce au provocat scandal, au ameninţat şi au adus injurii poliţiştilor de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia.
Lugoj
Începând din această noapte, iluminatul public din municipiul Lugoj va funcționa cu intensitate redusă ca măsură a reducerii energiei electrice.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Ştiri sportive
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia. UPDATE. Victorie pentru Poli
1
Capitală Culturală
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde.
8
Ştiri din Timiș
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.
Sănătate
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Timișoara și-a consolidat poziţia drept unul dintre principalele motoare economice ale României, prin tranziția de la un centru axat pe producție, la un hub regional de inginerie, tehnologie și inovație pentru industria automotive.