Patru persoane au ajuns marţi la spital după ce au fost rănite într-un accident produs în cartierul Blaşcovici din Timişoara. Este vorba despre patru tineri care se aflau într-un BMW şi un Citroen. Ambii şoferi implicaţi în coliziune sunt începători.
Performanţa, designul de calitate şi plăcerea de a conduce sunt toate înglobate în ultimul automobil lansat pe piaţa din Timişoara. Din aceste zile, cei care dispun de forţa financiară necesară pot să achiziţioneze noul BMW X3.
Şoferul autoturismului BMW implicat luni seara în accidentul de la intersecţia bulevardelor Liviu Rebreanu cu Sudului din Timişoara s-a prezentat la Poliţie în cele 24 de ore prevăzute de lege. Omul a susţinut însă în faţa poliţiştilor că nu el a provocat accidentul, ci maşina pe care o conducea a fost lovită în spate de celălalt autoturism, un Audi.
Neatenţia la volan a dus la producerea unui nou accident de circulaţie, joi după-amiază, la intersecţia străzilor Mureş şi Letea din Timişoara. Un Nissan a intrat într-un BMW, care a ajuns pe trotuar în urma impactului puternic.
Două persoane au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau s-a izbit cu putere de un BMW, condus de un jandarm care nu le-a acordat prioritate de dreapta. Accidentul s-a petrecut vineri seara, în intersecţia formată de strada Gheorghe Lazăr cu Calea Circumvalaţiunii din Timişoara.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1