Conferința de management a Bisericii Catolice din România, care va reuni reprezentanții din domeniul de management, contabilitate și administrare a bunurilor ai diecezelor romano-catolice și greco-catolice din România, va avea loc în orașul nostru. Întrunirea va fi găzduită de Casa Kolping în perioada 6-8 septembrie.
Închis publicului pentru restaurare, Domul din Piața Unirii ar trebui să fie redeschis cândva înainte de Crăciunul din 2020, speră reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice. Se lucrează de zor la reabilitarea acestuia, cu o echipă de zeci de persoane. Munca este enormă, migăloasă, dar experții care se ocupă de proiectul desfășurat cu bani de la UE sunt optimiști și spun că va arăta spectaculos. În interior, Domul va fi adus mai aproape de stilul baroc, iar pentru exterior se pregătește altă zugrăveală, albă.
Romano-catolicii și alți credincioși sărbătoresc Sfintele Paști la finalul acestei săptămâni. Vă prezentăm Programul celebrărilor liturgice cu ocazia Săptămânii Mari şi a Solemnităţii Învierii Domnului Isus Cristos în Anul Domnului 2019, program transmis de reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectului skateparkul din Parcul Central, cel despre care primăria oferea informații ultima dată în urmă cu un an, va fi donat municipalității. În primă fază, acesta va trebui aprobat de consilierii locali. Investiția este estimată să coste 15 milioane de lei, cu TVA.
Sănătate
Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara a achiziționat un echipament cu rezonanță magentică ultramodern, care va permite o diagnosticare precisă și precoce a mai multor patologii oncologice. Acest nou echipament va avea un impact pozitiv asupra întregului proces curativ, implicit asupra calității vieții pacienților.
Mapamond
Celebrul iluzionist american David Copperfield a fost acuzat de violenţă sexuală de şaisprezece femei, dintre care unele erau minore la momentul evenimentelor pe care le reclamă, potrivit The Guardian.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Maratonul Inimii - Drumul Vinului este cu adevărat un eveniment deosebit. Manifestarea combină sportul, caritatea și promovarea turismului local într-un mod unic și valoros.
Mapamond
Potrivit AFP, asociațiile europene ale consumatorilor au anunțat joi, 16 mai, că au depus o plângere împotriva platformei de comerț online Temu, acuzând-o că manipulează utilizatorii și încalcă mai multe prevederi ale regulamentului UE privind comerțul online.
Mapamond
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis, joi, la Beijing, omologului său rus Vladimir Putin că China şi Rusia vor „apăra dreptatea în lume”, a informat Ministerul Afacerilor Externe al ţării asiatice, citat de EFE, transmite Agerpres.
Ştiri din Timiș
În urmă cu un an, municipalitatea demara o amplă campanie de verificare a localurilor de pe malul Begăi, descoperind mai multe terenuri cu probleme și clădiri fără autorizații. S-a trecut la demolarea unora dintre construcțiile care acaparau ilegal domeniul public, pentru ca malul Begăi să le fie redat locuitorilor orașului. „Operațiunea” a culminat cu reamenajarea malului Begăi ca zonă de agrement pentru timișoreni și turiști.
4
Mapamond
Premierul slovac Robert Fico, aflat în stare „critică" după ce a fost rănit miercuri de mai multe gloanţe a suferit o intervenţie chirurgicală care a decurs bine, a declarat viceprim-ministrul Tomas Taraba pentru BBC, relatează joi AFP.