La Timişoara au început pregătirile pentru mult-așteptata Cursă a Răţuştelor, la care asistă, an de an, mii de oameni, şi în special copii. Organizatorii au anunţat punerea în vânzare a biletelor, începând de vineri, 29 august. Nu mai puţin de 5.000 de răţuşte vor putea fi ”adoptate” şi vor fi lansate pe Bega în cadrul ineditei competiţii, iar banii adunaţi din vânzarea biletelor vor ajunge la SALVO.
Pentru a răspunde interesului deosebit pe care transmisia prin satelit a concertului aniversar "André Rieu - Maastricht 2014" l-a stârnit în rândul publicului timişorean, firma care a asigurat proiecția a decis să redifuzeze evenimentul la Timișoara
Pregătirile pentru festivalul internaţional de jazz al Timişoarei, care începe miercuri, au intrat pe ultima sută de metri. Programul RATT va fi prelungit cu această ocazie, iar primăria va lăsa acces liber pentru şoferi în parcarea de la sediul instituţiei. Primarul Nicolae Robu nu are un artist preferat dintre cei care vor concerta în cadrul Jazz TM, dar spune că va profita de ocazie... pentru a-şi mai cultiva gusturile.
Tibor Cari și Theatre Fleas Orchestra aduc ”Muzica Teatrului. Next Generation” pe scena Festivalului European al Spectacolelor, iar www.tion.ro și Teatrul Național Timișoara va invită, cu un nou concurs, la acest eveniment deosebit.
După spectacole de Răzvan Mazilu și Gigi Găciuleanu, miza celui de-al treilea concurs lansat de www.tion.ro și Teatrul Național Timișoara în cadrul FEST-FDR este o invitație la ” Hai Iu Iu Nu Hey You You”, un spectacol regizat de Radu Afrim.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește scoaterea la licitație a peste 3.500 de metri cubi de masă lemnoasă din fondul forestier aflat în proprietatea publică a municipiului. Lemnul provine din lucrări de conservare și din produse accidentale și va fi valorificat prin Ocolul Silvic Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a elaborat o strategie pentru perioada 2026-2030 dedicată prezervării și promovării multiculturalității orașului. Documentul prevede măsuri de sprijin pentru comunitățile etnice și promovarea patrimoniului cultural local.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat marți, într-o ședință extraordinară, alocarea a 50.000 de lei din fondul de rezervă către comuna Giulvăz pentru neutralizarea prin incinerare a cadavrelor de ovine din focarul de pestă a micilor rumegătoare confirmat la exploatația SC Epinex SRL. Decizia vine după mai multe săptămâni în care autoritățile au căutat o soluție pentru aplicarea măsurilor sanitar-veterinare dispuse în focar.
Eveniment
Accident în lanț, marți dimineață, pe DN 59A. Cinci autoturisme au fost implicate într-o coliziune, iar o șoferiță de 56 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Eveniment
Un cetățean sârb a trecut prin momente de panică după ce a adormit pe un colac în Dunăre și a fost purtat în derivă de curenții fluviului. Bărbatul a fost observat la timp și salvat de polițiștii de frontieră din Svinița, care au intervenit rapid și l-au adus în siguranță la mal.
1
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sub Cod roșu de caniculă timp de două zile consecutive, iar temperaturile pot ajunge la 40 de grade astăzi și chiar la 41 de grade miercuri. Autoritățile avertizează că valul de căldură poate pune în pericol sănătatea, în special în cazul persoanelor vârstnice și al celor cu afecțiuni cronice, și au activat puncte de prim ajutor, în timp ce spitalele și serviciile de urgență au fost pregătite pentru un posibil număr mai mare de pacienți.
1
Ştiri din Timiș
ÎPS Ioan Selejan a transformat ceremonia în care a primit titlul de cetățean de onoare al Timișoarei într-un discurs cu anecdote și solicitări directe. Mitropolitul l-a elogiat pe Alfred Simonis, a readus în discuție criza Colterm din 2021 și i-a cerut lui Dominic Fritz să promită pietonalizarea Pieței Victoriei până la Catedrala Mitropolitană.
6