Număr mare de cazuri noi de coronavirus depistate în România. În ultimele 24 de ore s-au îmbolnăvit alte 4.761 de persoane, la nivel național. În Timiș au fost depistate, de la o zi la alta, 296 de cazuri, cel mai vestic județ al țării fiind întrecut în acest clasament sumbru doar de București și județul Cluj. Au fost consemnate alte 73 de decese ale unor persoane care aveau coronavirus, iar numărul persoanelor internate la ATI a atins un nou record.