Timişoara are un sistem de închiriere a bicicletelor în regim self-service începând din această lună. Vorbim despre bicicletele care pot fi închiriate din staţiile RATT şi pot fi folosite cu ora. Pentru că sistemul VeloTM este la început, reprezentanţii primăriei vor să afle de la utilizatori care sunt problemele pe care le întâmpină şi ce cred ei că ar trebui să se schimbe.
Sistemul de închiriere a bicicletelor din staţiile RATT este parţial funcţional, pentru că în unele staţii... lipseau încă bicicletele luni. Timişorenii care au intrat în posesia cardului de la RATT au putut însă să testeze bicicletele. Nu uitaţi că vehiculele pot fi împrumutate cu ora, iar dacă depăşiţi timpul permis de utilizare riscaţi să vă alegeţi cu o amendă! Asta prevede regulamentul de utilizare al sistemului VeloTM...
Cele 300 de biciclete achiziţionate de Primăria Timişoara pe bani europeni vor putea fi închiriate cu începere de la 1 iunie, au anunţat, marţi, reprezentanţii municipalităţii. Autorităţile locale atrag atenţia că nu pot fi folosite... în scop de relaxare, fiind vorba despre un sistem de transport intermodal. Bicicletele ar trebui să fie utilizate strict ca mijloc de transport între staţiile RATT, putând fi împrumutate doar pentru o oră. Partea bună este că vor putea fi folosite gratuit.
Vineri, la Timişoara a început recepţia proiectului de amenajare a celor 25 de staţii de biciclete ce vor putea fi închiriate în regim self-service, pe baza cardului RATT. Vestea proastă este că timişorenii nu se vor bucura de ele decât, cel mai probabil, abia luna viitoare.
Au aparut din nou biciclete in statiile RATT, dar... vor fi retrase pentru a doua oara. Se filmeaza!
Povestea cu... uite bicicletele, nu-s bicicletele pe străzile Timişoarei continuă. În câteva dintre staţiile RATT au apărut din nou bicicletele achiziţionate de primărie pe bani europeni, dar vehiculele nu vor putea fi închiriate nici acum. Acum au fost scoase doar pentru a fi filmate. Autorităţile locale vor realiza un film pe care îl vor difuza în diverse spaţii publice din oraş pentru a populariza sistemul.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la un spectacol sau la expoziții.
Eveniment
O fată de 16 ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică seara, pe Calea Torontalului din Timișoara. În accident au fost implicate două autoturisme, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
O nouă acțiune de plantare va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Dudeștii Noi, în județul Timiș, în intervalul orar 10:00-15:00. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe, menționând că înscrierea prealabilă pe site este necesară pentru a primi toate detaliile privind locația și desfășurarea activității.
Eveniment
Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe DJ 691, între localitățile Alioș și Mașloc. Accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 10:20.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara vă invită în 4 și 5 aprilie la o serie specială de proiecții reunite sub numele „Ciné-appétit”, dedicată gastronomiei franceze.
Ştiri din Timiș
Performanță remarcabilă pentru elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara, care au reușit să obțină locul I la etapa zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - handbal (gimnaziu), calificându-se astfel la faza națională a competiției.
Sănătate
Pacienții care se adresează Compartimentului de Explorări Funcționale din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului CFR Timișoara au acces la o gamă variată de investigații neinvazive, menite să ofere o imagine clară asupra stării generale de sănătate.
Turism
Insula Eternei Primăveri se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului – Festivalul Florilor din Madeira, o sărbătoare care transformă capitala Funchal într-un adevărat paradis floral. Ediția de anul acesta va avea loc între 30 aprilie și 24 mai, aducând o noutate importantă. Astfel, pentru prima dată în istoria festivalului, parada alegorică principală va fi organizată în două duminici diferite.