Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este: „Final Destination: Bloodlines”, un horror supranatural care readuce pe marile ecrane franciza cult. Lansat la o distanță de 14 ani de la ultimul film din serie, noul capitol promite să reînvie atmosfera tensionată și suspansul care i-au adus celebritatea.
Eveniment
Un motociclist și pasagera lui au fost răniți și transportați la spital în urma unui accident petrecut vineri seara pe strada Popa Șapcă din Timișoara. Motocicleta a intrat în coliziune cu un autoturism, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Timișoarei Paula Romocean nu ratat ocazia de a vota mai devreme. Aflată la Liverpool, aceasta a votat pe listele suplimentare încă de vineri.
1
Ştiri din Timiș
Vacanţele cu cei mici sunt un prilej de bucurie pentru întreaga familie, însă lipsa unei planificări atente poate duce la situaţii neplăcute, uneori dificil de gestionat. De aceea, ca să le asiguri celor mici confortul şi starea de bine, planificarea călătoriilor trebuie să înceapă cu o listă cât mai cuprinzătoare pentru bagaje. Iar dacă împachetezi cu atenţie toate cele necesare în geanta de mână, deja ai bifat primii paşi pentru o călătorie fără stres.
Mapamond
Negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul s-au încheiat rapid, fără progrese semnificative, relatează BBC.
1
Capitală Culturală
La Muzeul Național al Banatului, vizitatorii vor avea parte de salve de tun, concert de muzică veche, spectacol de reptile vii și alte atracții. La Muzeul Satului Bănățean, vizitatorii vor avea ocazia să vadă trei expoziții: Banatul habsburgic, „Miros de pâine caldă – Pâinea în Dacia”, precum și o expoziție de icoane la Casa Națională. De asemenea, la Universitatea Politehnica Timișoara va avea loc Noaptea Europeană a Muzeelor. La Casa Artelor, va avea loc un performance semnat de artistul Bogdan Achimescu și intitulat: „Seara minții – Noaptea Muzeelor”.
Capitală Culturală
Anul acesta, Ziua Timișoarei și Celebrarea orașului sunt organizate pentru prima dată în parteneriat, de Centrul de Proiecte și Casa de Cultură. Cele două evenimente de anvergură vor fi reunite sub același nume – „Ziua Timișoarei”.
2
Ştiri din Timiș
Toate s-au scumpit, de la alimente la materiale de construcție, așa că e firesc să fim mai atenți la prețuri, inclusiv atunci când cumpărăm plante. Dar un preț mic nu garantează o alegere bună. Ce pare, la început, o afacere avantajoasă se poate transforma ușor în pierdere de timp și bani.