Vin, la braţ cu câte un însoţitor sau ajutându-se cu bastonul alb, să “lectureze” o carte. Pentru prima dată, nevăzătorii din Timişoara au locul lor printre cărţile publice. Aparatele Daisy le-au deschis poarta către colecţiile Bibliotecii Judeţene şi către o lume ce le părea, celor mai mulţi dintre ei, doar un miraj.

Şpaltul lucrării „Trilogia culturii”, de Lucian Blaga, cu numeroase însemnări şi corecturi făcute chiar de mâna autorului, este cea mai nouă bijuterie a Bibliotecii Judeţene Timiş. Obiect de patrimoniu prin unicitatea sa, şpaltul a fost cumpărat cu 4.200 de lei de la un anticar din Galaţi, a dezvăluit Tudor Creţu, directorul BJT, marţi, când achiziţia a fost în premieră prezentată public.

Timişoara, cât de europeană? Ce înseamnă „a fi european”? Între clişeu şi adevăr, între loc comun şi loc „special”. O realitate de câte stele? Ce „frontiere” au rămas închise? Ce „vize” încă nu am obţinut? Acestea au fost doar câteva dintre întrebările la care, de Ziua Europei, a încercat să răspundă dezbaterea iniţiată luni la sediul Bibliotecii Judeţene Timiş.

E clar, Lady Gaga nu este un model pentru tinerii de astăzi! Cel puţin la această concluzie au ajuns elevii şi profesorii timişoreni care au participat la cea de-a II-a ediţie a evenimentului „Săptămâna familiei, săptămâna fără televizor” la Timişoara. E prea mult nonsens la TV, spun liceenii.

Ştiri din Timiș

Campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, lansată pentru sprijinirea copiilor vulnerabili din Timișoara. Puteți dona și voi!
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.

Mapamond

Rețelele de socializare, asociate cu scăderea stării de bine în rândul tinerilor, arată un raport internațional
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.

Ştiri din Timiș

VIDEO. S-a deschis baza sportivă „Vasile Deheleanu”. Weekend plin de meciuri și evenimente
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.

Mapamond

A murit Nicholas Brendon, actorul din „Buffy, spaima vampirilor”. Avea 54 de ani
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale. 1

Ştiri din Timiș

Un nou episod „În Context” cu Anca Pavel Bucșa. În prim-plan: sănătatea inimii și problemele pe care le ignorăm până când e prea târziu
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.

Sănătate

21 martie, Ziua Mondială a Sindromului Down. Importanța informării și a screeningului prenatal
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.

Capitală Culturală

FOTO. Huzur printre cărți de Ziua Fericirii! Aflux-record de lume la Bookfest Timișoara
Forfotă mare în a doua zi, cea de vineri, la Salonul de Carte Bookfest Timișoara 2026. Echinocțiul acestei primăveri și Ziua fericirii i-au surprins pe pasionații de lectură, mici și mari, fericiți în mijlocul unui huzur al cărților, muzicii, jucăriilor și întâlnirilor literare și amicale. Salonul rămâne deschis astăzi și mâine (sâmbătă-duminică) între orele 10:00 și 20:00, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT), iar accesul publicului este liber. 1

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 21 martie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții și evenimente în cadrul Bookfest.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici