tion.ro Web analytics

LitVest, Festivalul Internațional de Literatură organizat de Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, care ajunge anul acesta la ediția cu numărul 13, va fi promovat la nivel european. Consilierii județeni au votat ca LitVest să adere la Versopolis, rețeaua cu cele mai prestigioase festivaluri de literatură europene.
LitVest 2023, Festivalul Internațional de Literatură organizat de Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a ajuns la cea de-a douăsprezecea ediție. B.J.T. propune și în acest an o (lec)tură de forță literară, cu toate conceptele-provocare din dotare: Pătura care citește, Lecturi aprinse, Text concerto și nu numai. Unul dintre cele mai creative festivaluri literare din lume, LitVest reconfirmă statutul de Capitală a lecturilor publice al Timișoarei.
Secția Documentar-Periodice a Bibliotecii Județene ar trebui să se mute din nou, după noul regulament al CJ Timiș privind împărțirea Bastionului Theresia, aflându-se în zona dedicată HoReCa. Oamenii de cultură din Timișoara se opun și au trimis o petiție către CJ Timiș. În același timp, reprezentanții consiliului județean susțin că spațiul pentru periodice nu este potrivit în Bastionul Theresia.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 26 aprilie 2024, în Timișoara?
Vineri, 26 aprilie, puteți merge la film, concerte, expoziții sau petreceri în oraș.

Ştiri din Timiș

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș
ADVERTORIAL. RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, datorită majorării tarifelor de la Stația de Sortare a Municipiului Timișoara.

Ştiri din Timiș

Cum văd provocarea de a lucra împreună Simonis și Robu, după ce în trecut s-au atacat reciproc
„Ciuma roșie” era PSD pentru Nicolae Robu până să se alieze din nou PNL cu PSD, iar Alfred Simonis era „Gică contra”. La rândul său, Simonis nu a scăpat ocazia să spună despre Robu că este „ignoratul liberal național” și alte lucruri, în funcție de context. 3

Eveniment

VIDEO. Proxenet arestat, la Timișoara. A profitat de tinere cu neajunsuri financiare
Percheziții ale polițiștilor de la Crimă Organizată, joi, la Timișoara. Oamenii legii au descins în trei locații la un bărbat bănuit de proxenetism. Profita de tinere cu probleme financiare pentru a obține foloase materiale.

Ştiri din Timiș

Grădinița PP19 din Timișoara ajunge, cu siguranță, în fostul sediul al inspectoratului
Joi, 25 aprilie, după câteva luni de negocieri, reprezentanții Primăriei Timișoara și cei ai Mitropoliei Banatului au ajuns la o înțelegere în privința închirierii spațiului fostului sediu al Inspectorat Școlar Județean Timiș. Aici urmează să fie mutați copiii de la Grădinița cu Program Prelungit 19.

Ştiri din Timiș

Marian Constantin Vasile despre cursa pentru Primăria Timișoara: „Rezultatele mele în sondaje îi sperie pe mulți"
Marian Constantin Vasile, care candidează ca independent la Primăria Timișoara, și-a prezentat joi, la Timișoara, echipa de specialiști care îi va fi alături dacă va câștiga alegerile, respectiv obiectivele principale pe care le propune pentru dezvoltarea și funcționarea Timișoarei. 7

Ştiri din Timiș

Competiția WorldSkills de Gastronomie Sustenabilă, la prima ediție în România
ADVERTORIAL. Vineri, 26 aprilie 2024, are loc la Timișoara cea de-a doua ediție a competiției WorldSkills de Gastronomie Sustenabilă.

România

Pensionarii își vor primi banii înainte de Paști. Decizie a Guvernului, luată la Timișoara
În ședința specială a Guvernului, care a avut loc joi la Timișoara, a fost aprobat proiectul de hotărâre prin care pensiile pe luna mai vor fi plătite în avans, înainte de Paști. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici