Astăzi afli povestea unor tineri care furau plăcuțe de înmatriculare și alimentau în benzinării fără să plătească. Vezi apoi ce căuta procurorii DNA la Primăria Lugoj. Au descins acolo în această după-amiază.
Acuzații de furt pentru doi tineri de 18 ani din Timișoara. Ei au fost reținuți după ce au fost prinși că alimentau cu combustibil din benzinării și plecau fără să plătească.
Preţul carburantului românesc nu urmăreşte evoluţia preţului barilului. Scăderile, care ar fi trebuit să apară odată cu scăderea preţului barilului, au venit extrem de târziu, iar procentul acestei scăderii nu a fost deloc legat de evoluţia preţului petrolului. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Asociația Naționala pentru Protecția Consumatorilor.
Atenție mare pe cine ajutați în trafic!. Un tânăr de 20 de ani din București se plimbă prin țară și înșală șoferii naivi. El le spune acestora că a rămas fără benzină și are nevoie de bani, pe care îi va returna, să ajungă acasă. Nici unul dintre cei care l-au împrumutat nu și-a mai văzut însă banii înapoi, iar acum bărbatul și-a făcut apariția și la Timișoara.
Bucuria şoferilor de a alimenta la preţuri tot mai mici continuă. Preţul benzinei de 95 a scăzut din nou sub cinci lei pe litru. Nu este vorba de promoţii, ci despre preţul prezentat la pompă joi, la Timişoara.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.
Sănătate
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.
Sănătate
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.
Ştiri din Timiș
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Eveniment
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.