Hidrologii au emis o atenționare de cod galben pe unele râuri mici din bazinele superioare Bega, Crişul Negru şi Arieş, din judeţele Timiş, Bihor, Alba şi Cluj. Aici, în cursul zilei de miercuri s-ar putea produce inundaţii locale.
Lucrările de reabilitare a malurilor pun în pericol mai mulţi copaci aflaţi lângă canalul Bega, susţin peisagiştii din Timişoara. Aceştia au dat publicităţii mai multe poze în care se poate vedea cum rădăcinile unor copaci au fost retezate şi sunt expuse.
Timişoara şi Serbia vor fi legate printr-o pistă de bicicletă care va fi amenajată pe malul Begăi. Cei de la Direcţia Apelor Banat au demarat, vineri, lucrările de amenajare a pistei, lângă Sînmihaiu Român.
Descoperire macabră pentru un timişorean, miercuri. Omul se plimba pe malul canalului Bega când a văzut plutind în apă, în zona Parcului Copiilor, un cadavru. Oamenii legii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat și cine este bărbatul înecat.
Cea mai mare construcţie de pet-uri din lume se va ridica la Timişoara. Este o construcţie pe care iniţiatorii proiectului vor să o vadă intrând direct în Cartea Recordurilor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
3
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.