Şoferul unui autotren încărcat cu saci de ciment, care venea dinspre Biled, a pierdut controlul volanului, duminică dimineața, și s-a izbit de gardul unei mori din localitatea Becicherecu Mic, județul Timiș. Nimeni nu a fost rănit, însă încărcătura s-a împrăștiat pe șosea, blocând traficul, care a fost deviat pe o rută ocolitoare.
În urma procedurilor de evaluare, Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Dănuţ Radu, viceprimarul localităţii timişene Becicherecu Mic.
Eugen Ispas, secretarul primăriei din Becicherecu Mic, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Timișoara la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Acesta a dat o dispoziție falsă pentru vânzarea unui teren, fără să facă o licitație.
De patru săptămâni lumea muzicală din România este în doliu. Pe 1 decembrie, la nici o oră după ce a susţinut un concert în centrul Timișoarei alături de colegii săi din Amala, Dorin Anghel, tobarul trupei, originar din Becicherecu Mic, a murit în urma unui stop cardiac.
Politiştii din Timişoara împreună cu angajaţi ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Timiş au efectuat descinderi la o societate din Becicherecu Mic unde au descoperit aproximativ 30 de tone de materiale pirotehnice pentru care nu există acte de provenienţă.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
2
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.
1