Moment mult așteptat pentru localnicii din Becicherecu Mic, actuali şi foşti, care au sărbătorit împreună, 200 de ani de la înființarea Bisericii Romano-Catolice. Licitația pomului (din rozmarin) de Kerwei- „podoaba inimii” în tradiția sărbătorii.
Pe data de 1 decembrie 2011, locuitorii comunei Becicherecu Mic sunt așteptați la cea de-a patra ediție a sărbătoririi Zilei Naționale. Evenimentul, organizat de către administrația locală, cu participarea grădiniței și școlii, va avea loc începând cu ora 16, pe platoul din fața căminului cultural.
La data de 1 ianuarie 2010, în evidențele Consiliului Județean Timiș, în comuna Becicherecu Mic trăiau 2.747 de locuitori ce dețineau 833 de gospodării. Comparativ cu anul trecut, în prezent în comună sunt cu 95 de locuitori mai puțin dar și cu 14 gospodării mai multe.
Sunt la vârsta adolescenței și pot cădea ușor în capcana consumului de etnobotanice. Au fost curioși, au pus întrebări, s-au informat, au urmărit spoturi, filme despre riscurile la care s-ar expune dacă ar lua etnobotanice- așa se poate rezuma o întâlnire avută între elevii de ciclu gimnazial din comuna Becicherecu Mic și specialişti din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara.
Rezultatele bune şi foarte bune obţinute de reprezentanţii Becicherecului la Festivalul-concurs Lada cu zestre fac cinste comunei. Tinerii artişti au arătat că ştiu să preţuiască valorile tradiţionale lăsate moştenire de către înaintaşi.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.