Tămbălău în toată regula
între două şatre de ţigani din
localitatea timişeană Jebel. Mai multe persoane
au fost transportate la spital după o bătaie
colectivă întreruptă de mascaţi
şi de echipajele de intervenţie ale jandarmeriei.
| Video 
Incidentele din trafic se rezolvă cu bătaia!
Ziua-n amiaza mare, un şofer a fost bătut
măr de trei indivizi, pentru că şi-a permis
să le taie calea. Omul a încercat să se
apere cu pistolul, dar nu a avut nicio şansă
în faţa „cefelor late”. Video 
Un bărbat, în vârstă de 34 de ani,
din Deva, a ajuns la spital în urma unui conflic
spontan apărut între acesta şi alţi
doi indivizi.
Timişoara. O elevă din clasa a IX-a, de la
Colegiul Tehnic „Ion Mincu” a ajuns la spital
după ce a fost bruscată de un coleg şi s-a
lovit cu spatele de o muchie a băncii pe care
stătea. Şocant este faptul că primul
„adult” care a ajuns la locul faptei a fost
chiar tatăl elevei, care a şi sunat la salvare.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
3
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.
Capitală Culturală
De la Mozart, la Rossini și Donizetti, de la Verdi, Puccini, Ceaikovski și până la Ennio Morricone, cele mai frumoase acorduri din muzica lumii vor celebra „Simfonia iubirii"! Concertul condus de carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache îl va readuce pe cea mai importantă scenă timișoreană pe copilul-minune al chitarei clasice, Gabriel Popescu, alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei.