Amenzi de aproape 12.000 de lei și două dosare penale: acesta e rezultatul unor controale prin localurile din Timișoara. Într-un bar situat pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, polițiștii Secției 3 au găsit asupra unui tânăr canabis. Drogurile au fost confiscate, tânărul fiind cercetat penal în stare de libertate.
Mai multe baruri din Complexul Studenţesc şi câteva cluburi din Piaţa Unirii sunt la un pas de închidere după ce poliţiştii locali din Timişoara le-au sancţionat de mai multe ori pentru că serveau băuturi alcoolice sau depăşeau nivelul acceptat de zgomot.
Mai multe cluburi şi baruri din zona centrală a Timişoarei au fost sancţionate de autorităţile locale pentru depăşirea nivelului de zgomot. Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au efectuat măsurători şi au constat că se înregistrează depăşiri. Şi un DJ a fost amendat de Poliţia Locală.
Barurile, restaurantele şi fast-food-urile din Complexul Studenţesc trebuie să-şi schimbe orarul de funcţionare! Primăria Timişoara va pune în aplicare, din 2010, o hotărâre de consiliu local din 2007 care a fost suspendată până acum, fiind atacată în instanţă, prin care se stabileşte un program strict de funcţionare pentru societăţile comerciale din Campusul Universitar, ţinta fiind cele care vând băuturi alcoolice.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
4