Aleșii locali timișoreni vor supune spre aprobare, în următoarea ședință de consiliu, un proiect de hotărâre care prevede alocarea sumei de 1.000.000 de lei pentru ACS Poli Timișoara. Clubul beneficiază de o cotizație anuală de aproape 1.000.000 de euro de la bugetul local.
Polițiștii timișeni au reușit să recupereze 4.300 din cei 10.000 de lei care au fost furați, la sfârșitul săptămânii trecute, de la o poștăriță, între localitățile Butin și Percosova. Banii au fost găsiți la unul dintre cei doi suspecți acasă, iar, cel mai probabil, restul au fost cheltuiți de cei doi bărbați acuzați de tâlhărie.
Aşa cum vă anunţam în urmă cu câteva zile, Guvernul a alocat judeţului Timiş 33,6 milioane de lei pentru plata datoriilor, după ce în urmă cu o lună mai alocase încă 25 de milioane de lei cu acelaşi scop. Şi de această dată, marea majoritate a banilor îi va primi Timişoara, aproximativ 30 de milioane de lei, fondurile urmând să fie folosite pentru acoperirea arieratelor societăţilor Colterm şi RATT.
Prefectul Eugen Dogariu, a anunţat, miercuri, că în urma unei redistribuiri de fonduri făcută de Guvern, judeţul Timiş a primit 33,6 milioane de lei. Banii vor fi folosiţi pentru acoperirea datoriilor societăţilor comerciale aflate în subordinea primăriilor, cum ar fi RATT şi Colterm, dar vor fi alocaţi şi spitalelor pentru plata agentului termic.
Tânărul a fost adus la sediul DIICOT Timişoara pentru audieri, fiind cercetat în dosarul grupării de falsificatori de bani. Fiul directorului staţiunii din Buziaş a fost prezentat procurorilor, fiind însoţit de doi avocaţi.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
1
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România.
16
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
18