Un milion si jumatate de euro ajung in Timis pentru mai multe proiecte din sectorul public si privat
Timișul beneficiază de aproximativ 1,5 milioane de euro, bani primiți de la începutul anului și până acum, în urma unor proiecte europene implementate de Grupul de Acțiune Locală Timișul de Centru. Din totalul sumelor oferite 800.000 de euro au revenit sectorului public, iar peste 600.000 se împart către privați și ONG-uri.
O parte din organizatorii de evenimente cărora municipalitatea le-a alocat fonduri în a doua parte a acestui an rămân fără finanțare. Funcționarii din primărie au greșit calculele cu bugetul, așa că nu mai pot primi bani evenimentele care au avut loc înainte de 31 octombrie, dată la care consilierii locali au adoptat lista proiectelor culturale cu finanțare nerambursabilă, sesiunea a doua. Există încă dubii cu privire la proiectele care au început înainte de 31 octombrie și nu s-au încheiat.
Mapamond
Doi poliţişti au fost grav răniţi de gloanţe, joi seară, într-o secţie de poliţie din sudul Parisului, de un bărbat care a sustras arma unui agent, după ce fusese arestat pentru agresarea unei femei cu un cutter, potrivit AGERPRES.
Utile
Strada Constantin Brăiloiu va fi închisă timp de mai multe zile pentru lucrări de reparații, informează SDM Timișoara.
Utile
Vineri, 10 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Ştiri din Timiș
Startul perioadei oficiale de campanie electorală se dă cu o lună înainte de alegeri. Candidații și partidele sau alianțele care îi susțin la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie nu au ratat niciun moment și, încă de la primul minut al zilei de 10 mai, au început să lipească afișe pe panourile din Timișoara.
Azi în Timișoara
Vineri, 10 mai, începe Harababura Vinyl Fair la Bastionul Theresia. Mai puteți merge la un atelier deschis de artă murală și design ambiental în contextul artei contemporane, la concerte, piese de teatru sau la proiecții de film.
Ştiri din Timiș
Alianța Dreapta Unită – USR, PMP și Forța Dreptei – a organizat joi, 9 mai, la Timișoara, un miting de „Ziua Europei”. Au fost prezenți, printre alții, și Ludovic Orban, Cătălin Drulă și Eugen Tomac. Coincidență sau nu, evenimentul a picat cu câteva ore înainte de startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie.
2
Capitală Culturală
Spectatorii care vor lua parte la festivalul Bacău Fest Monodrame vor avea ocazia să vadă o reprezentație a Teatrului Național din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Joi, 9 mai, Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Timișoara a tras la sorți ordinea de pe buletinele de vot pentru alegerile locale de peste o lună. Astfel, la Timișoara, primii pe liste vor fi cei din PSD-PNL, deci și Nicolae Robu, pe buletinul pentru primărie.
7