După anunțul făcut de președintele CJ Timiș, Călin Dobra, legat de rămânerea în județ a sută la sută din cotele pe impozitul pe venit, primarul Nicolae Robu speră ca Timișoara să primească o bună parte din sumele aflate la discreția autorității județene. Diferența pe care o poate face CJ Timiș la bugetul Timișoarei este de aproximativ 60 de milioane de lei, în 2019.
Consiliul Judeţean Timiş a aprobat plata contribuţiei către asociaţiile care deţin Clubul de Fotbal ACS Poli Timişoara, respectiv Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara. Fiecare structură va primit de la bugetul judeţean câte 3,5 milioane de lei.
Eveniment
Un tânăr a fost descoperit mort în apartamentul său, în zona Fabric din Timișoara, după ce apropiații i-au anunțat pe oamenii legii că de câteva zile nu au reușit să mai dea de acesta.
România
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși.
Turism
Deși este unul dintre cele mai vechi locuri în care au trăit oamenii, Insula Paștelui a rămas, istoric vorbind, și unul dintre cele mai izolate. Cel puțin față de civilizația vestică, fiind descoperit de europeni de abia în secolul XVIII. Deși cunoscut în cultura populară pentru statuile fețelor umane gigant, insula reprezintă mult mai mult de atât. Chiar și arhicunoscutele statui au o valoare mai mare decât cea pur estetică.
1
Ştiri din Timiș
Mii de timișoreni, de la mic la mare, au decis să meargă la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului.
9
Azi în Timișoara
Duminică puteți să vă bucurați de o plimbare în centrul Timișoarei sau de un recital de pian.
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de credincioși din tot județul vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
15