Temperaturile neobișnuit de ridicate din ultimele zile nu vor rămâne prea mult timp. Meteorologii anunță ploi și ninsori în aproape toată țara, inclusiv în Banat. Mai mult, temperaturile vor scădea până la valori negative.
Cine este gurmand şi pofticios este invitat în aceste zile la Centrul Regional de Afaceri. Timp de trei zile gospodarii din Banat prezintă bucate care mai de care mai bune, fructe, sucuri naturale, miere, toate bune şi perfect naturale. Pe lângă acestea mai sunt prezentate şi costume ţărăneşti, icoane sau instrumente muzicale. Evenimentul face parte dintr-un proiect pe fonduri europene, „Living Heritage” derulat de Universitatea de Vest, împreună cu Camera de Comerţ Timiş şi mai multe primării.
Tot ce are mai frumos Banatul, atât cel românesc, cât şi cel sârbesc, va fi prezentat în cadrul unui târg al meşteşugurilor şi gastronomiei. Centrul Regional de Afaceri va găzdui începând de joi un eveniment complex, care va oferi vizitatorilor posibilitatea de a descoperi ce oferă mai bun, în domeniul tradiţiilor, comunităţile din cele două părţi ale Banatului.
Banatul românesc și sârbesc va fi promovat ca o destinație de vacanță prin intermediul pachetelor turistice pentru concedii în zona rurală a regiunii. Mai multe firme de specialitate, împreună cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Timiş şi ai Universităţii de Vest Timişoara au discutat despre cele mai bune modalități de a pune în practică acest program.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade a zguduit în noaptea de vineri spre sâmbătă Banatul. Conform Centrului European Seismologic Mediteranean, cutremurul a avut loc la ora 1 a României (23.00.03 UTC – ora universală coordonată).
Mapamond
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian.
1
Mapamond
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.
Ştiri din Timiș
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.
Eveniment
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei.
2
Ştiri din Timiș
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș.
1
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.
2
Ştiri din Timiș
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.