Mii de elevi riscă să nu susţină proba de bacalaureat programată în 31 mai, din cauza grevei generale anunţate de sindicatele din învăţământ, care ar putea bloca anul şcolar.
Emoţii pentru elevi şi părinţi, în prima zi de probe scrise a examenului de Bacalaureat. Potrivit elevilor şi inspectorilor de specialitate subiectul la Limba şi literatura română a fost abordabil şi nu s-au înregistrat niciun fel de probleme. O singură elevă din Jimbolia a întârziat la examen şi a trebuit să îl susţină separat, de la ora 14.
Luni dimineaţa, elevii din Timiş vor susţine prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea la Limba şi literatura română, la care sunt aşteptaţi peste 7.000 de candidaţi.
Peste 7000 de elevi din judeţul Timiş vor susţine începând de luni proba practică de calculator din cadrul examenului de Bacalaureat. Odată trecută, proba va aduce elevilor certificate de competenţă în loc de note.
Gata cu vacanţa de Paşti. De luni, elevii din judeţul Timiş se întorc în bănci. Peste numai o săptămână, cei din clasa a XII-a vor susţine proba pentru evaluarea competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat.
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 9 - 15 februarie 2026.
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
3
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.