Sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat este în toi în întreaga ţară. Dacă până acum s-au luptat cu probele orale, elevii vor da piept începând de luni cu probele scrise.
Promovabilitatea mică de anul acesta de la examenul de Bacalaureat a influenţat într-o oareacare măsură şi împărţeala locurilor de la universităţile din Timişoara. Astfel, cei care susţin în aceste zile sesiunea de toamnă a „examenului maturităţii” mai pot spera chiar la un loc bugetat, la Universitatea de Vest sau Universitatea Politehnica.
Peste 1100 de tineri din judeţul Timiş susţin în perioada 23 august – 3 septembrie cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat. Aceştia fie au rămas corigenţi la cel puţin o materie, fie care nu au promovat la sesiunea anterioară.
Peste 1100 de tineri din judeţul Timiş vor susţine în perioada 23 august – 3 septembrie cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat. Este vorba despre tinerii care au rămas corigenţi la cel puţin o materie sau de absolvenţii clasei a XII-a care nu au promovat la sesiunea anterioară. Anul acesta, procentul naţional de promovabilitate la Bacalaureat a fost cel mai mic din ultimii zece ani.
Joi se afişează în centrele de examinare rezultatele finale la examenul de Bacalaureat de anul acesta, după recorectarea lucrărilor elevilor care au contestat notele iniţiale. Peste 1000 de contestaţii au fost depuse duminică de elevi nemulţumiţi, acesta fiind cel mai mare număr din ultimii ani, în judeţul Timiş.
Eveniment
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.
Ştiri din Timiș
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
3
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Sănătate
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
Turism
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
1
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.