Arad - În aceste zile s-a derulat o nouă etapă în cadrul parteneriatului româno-german, demarat în urmă cu cinci ani, care are ca obiectiv schimbul de bune practici în educarea elevilor cu nevoi speciale. Oaspeţi din Germania
Comitetul Executiv al FRF a aprobat prelungirea perioadei de transfer până la data de 13 martie, inclusiv, pentru jucătorii juniori şi seniori participanţi în campionatul judeţean de fotbal, ediţia 2008/2009.
Unul dintre cei mai de perspectivă tenismeni din ţară, arădeanul MariusCopil, se pregăteşte în aceste zile, la Sibiu, alături de echipa de Cupa Davis a României pentru confruntarea cu Rusia, de la sfârşitul acestei săptămâni.
Chiar dacă este dureros şi reprezintă un pas cu stângul, eşecul la „masa verde”, în faţa târgu-mureşenilor, nu trebuie privit ca o tragedie. În condiţiile în care, până joia viitoare, noii conducători ai „Bătrânei Doamne” vor izbuti să stingă litigiile financiare cu Steaua şi cei care îşi mai cer drepturile, iar echipa va continua campionatul.

Ştiri din Timiș

Apel pentru salvarea unei profesoare din Timișoara. Mihaela George Micșa luptă cu cancerul și are nevoie urgentă de ajutor
Un apel emoționant la solidaritate a fost lansat pentru Mihaela George Micșa, profesoară de economie la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” din Timișoara, care duce de cinci ani o luptă grea cu cancerul mamar.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 iunie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.

Ştiri din Timiș

USR îl reconfirmă pe Fritz la șefia partidului, în ciuda deciziei ÎCCJ. „PSD încearcă să inducă în eroare opinia publică”
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO. 5

Capitală Culturală

Stradivarius, Brâncuși și Muzele! Violonistul Alexandru Tomescu revine la Timișoara, în a XIX-a ediție a turneului său internațional
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.

Ştiri din Timiș

Lumina care schimbă felul în care respiri într-o cameră
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.  

Ştiri din Timiș

„Trebuie să plece!”. PSD îi cere conducerii USR să îi retragă sprijinul „condamnatului Dominic Fritz”
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale. 11

România

Se modernizează Serviciul de Urgență 112: apeluri video, mesaje în timp real și funcții AI
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.

Mapamond

Rusia se declară deschisă dialogului cu UE, dar avertizează: „Nu acceptăm ultimatumuri”
Rusia s-a declarat deschisă dialogului cu UE, dar a transmis că nu va accepta ultimatumuri, pe fondul unor semnale privind reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Bruxelles. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici