Arad - Aradul nu a fost uitat, se pare, de maghiari
în problema consulatului, deşi nu mai departe de
miercuri s-a anunţat deschiderea unui consulat
onorific la Timişoara.
Arad - Astăzi, la ora 16,00, se întruneşte
Delegaţia Permanentă a organizaţiei
judeţene PNL Arad.
În urma unor percheziţii domiciliare la
Sântana poliţiştii au găsit mai multe
arme deţinute ilegal.
ARAD - Anul trecut, patru firme de asigurări au dat
în judecată Primăria Arad pentru
maşinile stricate de gropi.
ARAD - Mămicile aflate în plată vor primi
indemnizaţiile recalculate cel mai devreme în
luna mai.
Ştiri din Timiș
Lucrările de construire a Institutului Regional de Oncologie din Timișoara au început vineri, 23 octombrie, pe amplasamentul fostului spital de pe Calea Torontalului, după finalizarea demolărilor. Investiția este estimată la aproximativ 1,7 miliarde de lei, iar termenul anunțat pentru finalizarea construcției este de trei ani.
Eveniment
Un elev de 13 ani de la Lenau a fost fotografiat cu un obiect cuțit în mână, în timpul orelor. Imaginea a apărut pe o rețea de socializare, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. UPDATE. Ce spune Inspectoratul Școlar
3
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați duminică, 25 octombrie, să participe la ceremoniile militar-religioase organizate cu prilejul Zilei Armatei României. Evenimentele vor avea loc în două locuri din oraș și vor aduce un omagiu eroilor care și-au sacrificat viața pentru țară.
Ştiri din Timiș
O nouă serie de restricții rutiere la Timișoara, impuse de lucrări la rețelele de utilități, infrastructura feroviară și construcția unui nou supermarket. Cele mai multe intervenții încep de săptămâna viitoare și vizează zone precum Calea Șagului, Aristide Demetriade, Iancu Văcărescu și Ion Inocențiu Micu Klein.
Eveniment
O navă sub pavilionul Insulelor Comore a fost lovită de drone, vineri, în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța. Echipele de salvare se îndreaptă spre zonă pentru a recupera echipajul, în timp ce informațiile privind starea navei, identificată de unele surse drept Sakis Antoniou, nu au fost confirmate oficial, potrivit Mediafax.ro.
1
Cinema
Actorul Darko Perić, cunoscut publicului din întreaga lume pentru rolul lui Helsinki din serialul „La Casa de Papel”, revine la Timișoara, oraș în care a studiat. În 31 octombrie, acesta va participa la două proiecții speciale ale comediei polițiste „Vacanță All Inclusive”, în care joacă Smiley și Pavel Bartoș.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să escaladeze războiul din Ucraina și să provoace statele europene. Șeful statului a precizat că România își consolidează apărarea antidrone cu sprijinul aliaților NATO, a subliniat că Ucraina trebuie să participe la negocierile de pace și a exclus renegocierea contractului cu Starlink.
7