ARAD - Impact violent sâmbătă seara pe
drumul ce duce la Hanul de la Răscruce: o Dacie Logan
a intrat într-un autocamion. În urma
cercetărilor efectuate de poliţişti s-a
stabilit că femeia care conducea Loganul nu a adaptat
viteza şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de
autocamionul condus regulamentar din sensul opus. 
ARAD - Obiectiv îndeplinit pentru trupa lui Ovidiu
Şerban. Victorie cu punct bonus, al 10-lea din cele 11
etape consumate în actualul sezon de liga
secundă. CSU „Aurel Vlaicu” Arad n-a avut
milă faţă de „lanterna
roşie”, Arsenal Târgovişte,
zdrobind-o în faţa proprilor suporteri, scor
97-3.
ARAD - Din informaţiile noastre, Lucian Mitran va
prelua, săptămâna viitoare, conducerea
Gărzii Financiare Arad, mai marii ANAF semnând
vineri documentele prin care acesta este detaşat de la
Direcţia Generală a Finanţelor Publice.
ARAD - Preşedintele Societăţii Române
de Spectrometrie de Masă, înfiinţată
luna aceasta, în cadrul evenimentelor
desfăşurate la Universitatea din Konstanz
(Germania), a fost ales un profesor de la Universitatea
arădeană „Aurel Vlaicu”, unde, de
altfel, îşi şi are sediul societatea,
şi anume prof. dr. Alina Zamfir, iar directorul
ştiinţific este prof.dr. Nicolae Dincă, de
la aceeaşi universitate.
SÂNTANA - La sediul Primăriei oraşului
Sântana, a avut loc dezbaterea publică a
proiectului de buget pentru anul 2009, aferent
oraşului Sântana (foto).
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Nu cu mult timp în urmă, creditarea în România însemna ore pierdute la cozi interminabile, dosare cu acte notariale, adeverințe de venit și multă frustrare.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a găzduit joi, 12 martie, conferința de închidere a proiectului european PLENTY-LIFE, o inițiativă finanțată prin Programul LIFE al Uniunii Europene, care a avut ca scop sprijinirea orașelor mici și mijlocii în planificarea tranziției către energie curată. În cadrul proiectului, municipiul Lugoj și orașul Sânnicolau Mare au fost două dintre cele șapte orașe pilot din Europa în care au fost testate metode noi de planificare urbană și energetică.
Ştiri din Timiș
Lucrările de regenerare urbană din zona Traian ar urma să înceapă în această lună, iar Primăria Timișoara anunță o întâlnire cu locuitorii și antreprenorii din zonă pentru a discuta modul în care vor fi etapizate intervențiile. Discuția este programată luni, 16 martie, de la ora 17, chiar în piață.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a desemnat un nou manager interimar pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara. Începând cu 1 aprilie, funcția va fi preluată de medicul pneumolog Camelia-Corina Pescaru, care îl va înlocui pe Cristian Oancea.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a depus pentru finanțare europeană proiectele de întregire a Inelului II de trafic – cu Podul ISHO – și Magistrala Verde. Pentru a putea semna contractele, consilierii locali au aprobat o cofinanțare de aproape 120 de milioane de lei din bugetul local.
1
Ştiri din Timiș
Osteomalacia reprezintă o afecțiune metabolică osoasă complexă care afectează procesul de mineralizare a țesutului osos, ducând la oase fragile și predispuse la fracturi. Cunoscută și sub denumirea de „boala oaselor moi", se manifestă la adulți și poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții dacă nu este diagnosticată și tratată corespunzător. În continuare, vom explora în detaliu aspectele fundamentale ale osteomalaciei, de la mecanismele patologice până la strategiile de prevenire și monitorizare.
Ştiri din Timiș
O nouă acțiune de ecologizare este pregătită în Timișoara de Martin Artur, tânărul care a inițiat mai multe campanii de curățenie voluntară în oraș. Voluntarii sunt invitați să participe la o campanie de curățenie în zona Gara de Nord Timișoara și în cartierul Iosefin.
1