Ştiri din Timiș

Panouri fotovoltaice cu baterii în Timiș, Arad și Caraș-Severin: tot mai mulți clienți aleg independența energetică
Tot mai mulți români din vestul țării aleg să investească în panouri fotovoltaice cu baterii, pe fondul incertitudinilor din sistemul energetic și al dorinței de independență față de rețea. În județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, compania SolarWest instalează astfel de sisteme atât pentru locuințe, cât și pentru firme.

Eveniment

„Generozitatea” unui cetățean sârb nu i-a impresionat pe doi vameși de la Moravița
Un bărbat sârb a fost prins de polițiștii de frontieră de la Stamora Moravița încercând să ofere bani ca să scape de controlul bagajelor. Cazul este acum investigat de Anticorupție și va fi trimis Parchetului din Timiș.

România

Guvernul a adoptat pachetul de solidaritate: bani pentru pensionari și copiii cu dizabilități
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat joi că Guvernul a adoptat pachetul de solidaritate și peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani în 2026, în două tranșe, în lunile mai și decembrie, scrie Agerpres.

Ştiri din Timiș

Cum sună Timișoara? Răspunsul vine în „Time Within Time”, o instalație audio-vizuală prezentată la Cinema Studio
În sala mică a Cinema Studio din Timișoara va fi prezentată lucrarea „Time Within Time”, parte din programul „Continuum”, dedicat artei video și filmului experimental. Proiectul propune o explorare a mediului urban printr-o perspectivă centrată pe sunet, înregistrat pe parcursul mai multor ani din diverse zone ale orașului.

Ştiri din Timiș

Fostă directoare a DSP Timiș, acuzată de conflict de interese pentru că și-ar fi aprobat singură transferul la primărie
Florentina Radu, fostă directoare DSP Timiș, actual director general ASEMT, e acuzată de ANI de conflict de interese pentru că și-ar fi aprobat propriul transfer între cele două instituții. Ea susține că nu a încălcat legea.

Ştiri din Timiș

Prefectul de Timiș anunță măsuri pentru accelerarea titlurilor de proprietate: „Nu mai vreau ping-pong cu dosarele”
Problemele legate de fondul funciar rămân printre cele mai frecvente sesizări venite din partea primăriilor către Instituția Prefectului, iar autoritățile promit măsuri concrete pentru accelerarea proceselor.

Ştiri din Timiș

Pelerinajul de Florii adună credincioșii la Timișoara. Vor fi două trasee spre Catedrala Mitropolitană
Credincioșii din Timișoara sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie, la tradiționalul pelerinaj de Florii, organizat în ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.

Eveniment

Neatenția l-a costat scump. Șofer amendat și lăsat fără permis după ce a lovit o ambulanță în misiune, lângă Timișoara
O ambulanță aflată în misiune a fost lovită de un șofer de 33 de ani, în dimineața zilei de 2 aprilie, pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale și sancționarea conducătorului auto.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici