Cei de la „Verde pentru biciclete” sărbătoresc, duminică, patru ani de activitate asiduă de promovare a acestui mijloc de locomoţie ca alternativă de deplasare. Evenimentul, sărbătorit pe strada Mărăşeşti din Timişoara, va fi marcat şi cu o expoziţie foto. Mai multe vedete autohtone îşi prezintă susţinerea VpB. Printre acestea şi omul de afaceri local Emil Cristescu, omul care s-a aflat pe bicicletă deasupra tuturor din Timişoara.
Cel mai ambiţios program de lobby realizat la Timişoara îşi arată roadele. La patru ani de campanie „Verde pentru biciclete” oraşul de pe Bega are 40 de kilometri de piste speciale, peste 12.000 de biciclişti „înmatriculaţi” şi aproximativ 4% din populaţia ocupată care preferă deplasarea pe două roţi.
Unul dintre cele mai cunoscute brand-uri industriale din Timişoara a ajuns la venerabila vârstă de 40 de ani de activitate neîntreruptă. A trecut pentru schimbările de după Revoluţie, a reuşit să depăşească un moment destul de dificil, ce se putea solda cu închiderea, a fost privatizată, dar a reuşit să rămână pe piaţă şi, mai mult, să se impună pe piaţa de specialitate.
Sărbătoarea rugby-ului, sâmbătă, în Ronaţ! Iubitorii sportului au parte de o zi plină de rugby, un meci aniversar de old-boys, momente artistice semnate de formaţia Pasărea Colibri, workshop pentru copii sau concursuri, ca să enumerăm doar câteva dintre punctele agendei evenimentului de pe stadionul Gheorghe Răşcanu.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că municipalitatea se va implica în organizarea unui concert extraordinar Phoenix în această toamnă pentru a marca 50 de ani de la înfiinţarea legendarei formaţii. Pentru acest eveniment ar urma să fie alocaţi bani de la bugetul local. Vedeţi ce ofertă i-au făcut iniţial reprezentanţii trupei fostului primar.

Mapamond

Ungaria publică numele a zeci de mii de informatori din perioada comunistă. Dosarele vor putea fi căutate online
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian. 3

Mapamond

VIDEO. Nouă morți după prăbușirea unui avion privat în Florida. „Nu mai avem timp”, ultimele cuvinte ale echipajului
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.

Ştiri din Timiș

Program de restaurare a monumentelor publice din Timișoara. Ce lucrări vor fi restaurate de 700.000 de euro
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.

Ştiri din Timiș

Black Friday Ultramarin: lumea e a ta. Reduceri de până la 1.200 de euro pentru călătoriile mari!
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.

Eveniment

Păcănele care funcționau fără autorizație în Timiș au prejudiciat statul cu aproape 3 milioane de lei
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. Noul prefect al județului Timiș, Adrian Pau, a depus jurământul
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș. 2

Mapamond

Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat detașat alegerile prezidențiale din Bulgaria
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă. 3

Ştiri din Timiș

Elevii din Timiș au revenit la cursuri, după vacanța de toamnă
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.