A fost depus joi un proiect de lege care modifică Codul Muncii, la propunerea mai multor parlamentari. Potrivit proiectului, atunci când zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun cu zilele de sâmbătă şi duminică, liberele să se reporteze în următoarele zile, imediat după cele de repaus săptămânal.
Sunteţi mulţumit de patronul care vă plăteşte salariul? Există comunicare între acesta şi angajaţi? Un sondaj pe tema relaţiei angajat – angajator arată că două treimi dintre români ar recomanda compania la care lucrează şi altor persoane. Angajatul vrea un salariu bun, dar şi o relaţie bună cu şefii, într-un loc de muncă „onest”.
Statul vine în sprijinul tinerilor absolvenţi de facultate. Astfel, firmele care angajează stagiari, vor primi susţinere financiară de la bugetului asiguărilor de şomaj. Iar suma nu este deloc mică, este de peste 1.100 de lei.
Crearea unui CV memorabil este de multe ori echivalenta cu angajarea. Structura si strategia din spatele CV-ului sunt cheia prin care poti trezi interesul unui angajator. Din fericire, gasirea unei formule perfecte in care sa-ti descrii experienta si abiliatile nu este atat de dificila precum pare.
Analizeaza-ti cu atentie CV-ul. Ai mai dori sa-l citesti daca nu ar fi al tau, sau te impiedica multitudinea de greseli de ortografie, fonturi neobisnuite, propozitii prea lungi si limbajul nepotrivit? Chiar daca CV-ul tau nu un dezastru total, tot are nevoie de anumite ajustari pentru a fi remarcat de angajatori.
România
În fiecare an, în data de 21 mai, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. În România, aproape milioane de oameni își sărbătoresc astăzi onomastica.
Eveniment
VIDEO. Procurorii DIICOT au descins la mai mulți traficanți de droguri. Zeci de percheziții în Timiș
Marți dimineață, procurorii DIICOT au descins în peste 20 de locații din Timiș, la traficanți de droguri de mare risc.
Azi în Timișoara
Prelegere, spectacol folcloric, concert simfonic, spectacol biografic, party caritabil – sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte marți, 21 mai.
Ştiri sportive
Liverpool anunță oficial că Arne Slot va prelua funcția de antrenor, începând cu 1 iulie. Olandezul îl va înlocui pe Jurgen Klopp, după 9 ani.
Ştiri sportive
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, de paisprezece ori campion la Roland Garros, însă a cărui participare rămâne incertă cu mai puţin de o săptămână înainte de startul ediţiei din 2024, s-a antrenat luni după-amiază pe terenul central parizian, sub privirile câtorva mii de spectatori adunaţi în tribune, relatează AFP.
Mapamond
Gigantul japonez din sectorul băuturilor Kirin Holdings va începe să comercializeze o lingură electrificată despre care cercetătorii susţin că poate promova o alimentaţie mai sănătoasă, îmbunătățind gusturile sărate fără a utiliza sodiu suplimentar, informează Reuters.
Eveniment
Peste 100 de câini, aflați în grija unui adăpost pentru animale din Timiș, au fost vizitați luni de jandarmii lugojeni. Asta după ce reprezentanții adăpostului au postat un apel pentru a fi sprijiniți.
Ştiri din Timiș
Profesorul Iancu-Constantin Berceanu prezintă publicului noua sa lucrare pentru care a făcut cercetare în nu mai puțin de 18 localități din zona trasnfrontalieră a Banatului.
1