Peste 2,5 milioane de lei au fost colectați de către cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş în urma celor peste 3.000 de controale realizate în prima jumătate a acestui an la firmele din judeţ. Cele mai mari probleme găsite se referă la munca la negru, dar şi neasigurarea măsurilor de protecţie pentru angajaţi în zilele cu căldură excesivă.
La o săptămână de la declanşarea scandalului măsurilor disciplinare împotriva a trei angajaţi din cadrul Companiei de Drumuri, un ONG, Active Watch, acuză că deciziile luate sunt de tip mafiot. Organizaţia cere respectarea legislaţiei şi celor trei persoane vizate să continue cu dezvăluirile.
Peste 2.000 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Timiş vor avea salarii mai mari. Astfel, chiar din această lună angajaţii din aparatul propriu al CJ Timiş şi celelalte instituţii vor avea salarii mai mari.
Ştiri din Timiș
Traseul vaporașelor STPT rămâne scurtat încă o săptămână, până în 25 aprilie, din cauza prelungirii lucrărilor la Podul Muncii. Navele vor circula doar între Uzina de Apă și strada Dragalina, iar două stații rămân suspendate.
Eveniment
Un bărbat de 56 de ani a ajuns la spital, după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-o coliziune cu un alt autoturism, pe strada Caraiman din municipiul Lugoj.
Lugoj
Procesul dintre primarul Lugojului, Călin Dobra (PSD), și fostul edil Claudiu Buciu (PNL) privind acuzațiile de denigrare online s-a încheiat, rămânând definitivă decizia din septembrie: ștergerea postărilor defăimătoare și plata cheltuielilor de judecată.
Ştiri din Timiș
Menopauza implică scăderea hormonilor și apariția unor simptome neplăcute. Terapia de substituție hormonală le poate reduce și trebuie făcută personalizat, sub supraveghere medicală. Despre simptomele menopauzei, impactul dezechilibrelor hormonale asupra organismului și rolul terapiei de substituție hormonală în ameliorarea acestora și prevenirea unor afecțiuni se va discuta în episodul 4 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe Florina Todoruț, medic primar obstretică-ginecologie.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara reia programul „Curățenia până la bordură”. De miercuri, 22 aprilie, SaluT începe măturatul și spălarea carosabilului pe mai multe străzi, cu restricții de parcare și obligativitatea parcării alternative în intervalul 9–14.
Turism
Banatul a făcut un pas decisiv spre recunoașterea europeană, după ce a fost recomandat pentru titlul de „Regiune Gastronomică Europeană 2028”, în urma vizitei de evaluare desfășurate de juriul internațional IGCAT în perioada 13–17 aprilie.
Ştiri din Timiș
Accidentul rutier în care a fost implicat medicul Dorel Săndesc, soldat cu moartea unei femei după complicații medicale, ajunge în apel. Condamnat inițial la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, managerul Spitalului Județean Timișoara contestă decizia instanței.
Sănătate
Pacienții din Vestul țării care au nevoie de evaluări pentru boli de sânge se pot adresa Clinicii de Hematologie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la alți specialiști. În funcție de caz, investigațiile pot duce la monitorizare ambulatorie sau internare.
1