ADVERTORIAL. Restaurantul Jack vă invită la petrecere. O nouă ediție a Festivalului Papanașilor va avea loc duminică, 23 iunie 2019, în comuna Remetea Mare, județul Timiș. Începând cu ora 13.00, în incinta Restaurantului Jack participanții vor avea ocazia să guste din papanașii care i-au consacrat pe bucătarii din echipa restaurantului.
Muzeul Satului Bănățean îi invită pe timişoreni ”să petreacă româneşte, de 1 Mai”. Mai exact, cu muzică populară, rock și medievală, timp de patru zile. Nicoleta Voica, Stana Izbașa, Andreea Voica, Petrică Moise, Carmen Popovici Dumbravă sunt doar câțiva dintre renumiții soliști ce vor cânta aici. Din păcate, vizitatorii nu vor putea admira și gospodăriile din colecţia muzeului, căci acestea vor fi închise pe toată durata manifestărilor.
Chiar dacă a plouat, Ruga Timişoarei a luat startul în forţă sâmbătă. Artişti populari şi grupuri folclorice au urcat pe scenă, spre deliciul celor prezenţi, pe care picăturile de ploaie nu i-au oprit să se distreze, deşi numărul lor a fost redus. Zeci de oameni au suportat cu stoicism ploaia, stând în picioare, deoarece scaunele ude nu le-au făcut deloc cu ochiul.
Solista de muzică populară bănăţeană Andreea Voica i-a ridicat în picioare pe spectatori, în ultima seară a Festivalului Inimilor la Timişoara. Peste 6.000 de oameni au fost prezenţi duminică seara la spectacolul din Parcul Rozelor, ediţia 2012 a festivalului mondial al folclorului având peste 20 000 de spectatori, conform declaraţiilor organizatorilor.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.
Ştiri din Timiș
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță începerea unor lucrări importante de infrastructură rutieră în județul Timiș. Începând cu 23 martie, va demara consolidarea unui tronson din drumul național DN 59B, între localitățile Cruceni și Livezile.
1
România
Parlamentul a adoptat bugetul de stat cu o largă majoritate, după negocieri tensionate și dezbateri prelungite. Premierul Ilie Bolojan a subliniat că bugetul reflectă responsabilitate economică și asigură investițiile și plățile sociale, în timp ce Sorin Grindeanu a indicat gestionarea crizei energetice drept prioritate. Bugetul include și un pachet social pentru pensionari și persoane vulnerabile, decis în urma unui acord în coaliție.
2
Ştiri sportive
Un eveniment sportiv cu o puternică încărcătură emoțională și socială va avea loc sâmbătă, 21 martie, la Timișoara. ACS Ambasadorii Speranței Timișoara, în parteneriat cu Federația Română de Rugby și Special Olympics România, organizează prima etapă a Campionatului Național de Rugby Tag Special Olympics.