Începutul noului an universitar a fost marcat, vineri, în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”. Cu emoţiile clasice ale unui nou început, bobocii şi părinţii acestora au fost cei mai numeroşi în sală.
Aproximativ 30.000 de studenţi au început luni anul universitar în Timişoara. Universitatea de Vest (UVT) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeş” sunt ultimele două instituţii de învăţământ superior din oraş care şi-au deschis porţile pentru studenţi.
Clasificarea universitatilor, ierarhizarea programelor de studiu, un nou mod de organizare a doctoratului, codul studentului constituie cateva din noutatile anului universitar 2011/2012. Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu a venit, luni, cu cateva detalii.
Azi în Timișoara
Vineri, 26 aprilie, puteți merge la film, concerte, expoziții sau petreceri în oraș.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, datorită majorării tarifelor de la Stația de Sortare a Municipiului Timișoara.
Ştiri din Timiș
„Ciuma roșie” era PSD pentru Nicolae Robu până să se alieze din nou PNL cu PSD, iar Alfred Simonis era „Gică contra”. La rândul său, Simonis nu a scăpat ocazia să spună despre Robu că este „ignoratul liberal național” și alte lucruri, în funcție de context.
3
Eveniment
Percheziții ale polițiștilor de la Crimă Organizată, joi, la Timișoara. Oamenii legii au descins în trei locații la un bărbat bănuit de proxenetism. Profita de tinere cu probleme financiare pentru a obține foloase materiale.
Ştiri din Timiș
Joi, 25 aprilie, după câteva luni de negocieri, reprezentanții Primăriei Timișoara și cei ai Mitropoliei Banatului au ajuns la o înțelegere în privința închirierii spațiului fostului sediu al Inspectorat Școlar Județean Timiș. Aici urmează să fie mutați copiii de la Grădinița cu Program Prelungit 19.
Ştiri din Timiș
Marian Constantin Vasile, care candidează ca independent la Primăria Timișoara, și-a prezentat joi, la Timișoara, echipa de specialiști care îi va fi alături dacă va câștiga alegerile, respectiv obiectivele principale pe care le propune pentru dezvoltarea și funcționarea Timișoarei.
7
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Vineri, 26 aprilie 2024, are loc la Timișoara cea de-a doua ediție a competiției WorldSkills de Gastronomie Sustenabilă.