Seth Godin a scris pe blogul lui un post în care spunea că: „Stabilirea obiectivelor reprezintă o durere în ceafă”. Dacă nu ai stabilit un obiectiv acum, la început de an sau în general, atunci poţi să faci ce poţi tu mai bine. Poţi să abordezi lucrurile aşa cum apar, fără niciun plan. Un lucru legat de obiective este acela că, trăind fără ele este mult mai distractiv, pe termen scurt. Însă, pe termen lung, viața ta are nevoie de obiective…
Mai multe localuri din Timisoara vor răsuna de voie bună în noaptea de luni spre marţi. Asta pentru că sârbii sărbătoresc trecerea dintre ani, după Calendarul Iulian. Acasă ori în oraş, sârbii din urbea de pe Bega vor fi împreună de Anul Nou.
Cantinele de ajutor social din Lugoj şi Făget se vor închide în preajma Anului Nou. Persoanele nevoiaşe, din ambele localităţi vor putea beneficia din nou de serviciile oferite de cele două cantine sociale, din 3 ianuarie 2012.
Ştiri din Timiș
Corala bisericească „Doina Banatului” a Parohiei Iosefin din Timișoara a obținut o nouă recunoaștere la nivel național, clasându-se pe locul al cincilea la Festivalul-concurs „Lăudați pe Domnul”, organizat de Patriarhia Română.
Lugoj
Administrația Bazinală de Apă Banat a recepționat lucrările de consolidare a malului stâng al râului Timiș, în apropierea stației de epurare Lugoj, în localitatea Jabăr. Investiția, realizată în regim de urgență, a avut ca scop protejarea digului de apărare și prevenirea eroziunii.
Capitală Culturală
Asociația ProTeszt, împreună cu Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, organizează cea de-a 9-a ediție a evenimentului sportiv internațional pentru amatori színJÁTÉKOK theatreGAMES.
Eveniment
Doi alpiniști români au fost găsiți fără viață în masivul Gran Paradiso din Italia, după mai multe zile de căutări. Cei doi au căzut într-o crevasă de aproximativ 20 de metri, iar trupurile lor au fost recuperate luni de echipele italiene de salvamont.
Ştiri din Timiș
Șantierul de regenerare urbană din zona Pieței Traian intră într-o nouă etapă și se extinde în Piața Academician Corneliu Micloși. Municipalitatea promite mai mult spațiu verde, noi alei și o legătură pietonală și velo între sinagoga din Fabric și malul Begăi.
Ştiri din Timiș
Medicul primar de boli infecțioase dr. Narcisa Nicolescu, care își desfășura activitatea în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara și era șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, a murit.
2
Cinema
Ediția a 13-a a Festivalului Ceau, Cinema! începe miercuri, 15 iulie, la Timișoara, și aduce, timp de cinci zile, peste 50 de filme și evenimente speciale. Proiecțiile vor avea loc până duminică, 19 iulie, în mai multe spații din oraș, principalele locații fiind Cinema Studio, Cinema Timiș, Cinema Victoria și Cinema Johnny.
Sănătate
Înțepăturile de albine și viespi sunt frecvente în sezonul cald, însă, în cele mai multe cazuri, provoacă doar reacții locale, precum durere, roșeață, mâncărime și umflarea zonei afectate. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) atrag atenția că există însă situații în care simptomele pot indica o reacție alergică severă și necesită intervenție medicală de urgență.