Fiți atenți în aceste zile la ce și cum cumpărați din piețe, magazine, supermarketuri. Aceste locuri abundă de tot felul de produse specifice sărbătorilor pascale, iar calitatea unora dintre acestea lasă de dorit. Fiți cu ochii în patru și sesizați Protecția Consumatorilor dacă găsiți nereguli, la numărul 9551. Șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș are câteva recomandări pentru voi, în această perioadă.
După ce și-au dat seama că unele zone din Timișoara stau sparte chiar și de doi ani fără să fie refăcute de firmele care au desfășurat lucrări pe domeniul public, campioană la nereguli fiind chiar o societate a primăriei, reprezentanții municipalității anunță că au dat primele amenzi, șapte la număr. Totul, după ce le-au dat un ultimatum firmelor cu permise de spargere.
Eveniment
Călin Georgescu a fost oprit de polițiști, luni dimineață, în timp ce se afla în trafic, iar la scurt timp procurorii DIICOT au descins la vila acestuia din Mogoșoaia. Anchetatorii fac cinci percheziții într-un dosar de înșelăciune în care prejudiciul depășește 1,1 milioane de euro.
Capitală Culturală
Născută la Timișoara, Alice Francis a ajuns una dintre vocile apreciate ale jazzului european contemporan. Cunoscută și sub numele de Miss Flapperty, artista combină swing-ul anilor ’20, jazzul vintage și Charlestonul cu ritmuri moderne de pop și hip-hop. Alice a interpretat rolul principal în spectacolul „Josephine”, dedicat legendarei Josephine Baker, pe scena Wintergarten Varieté din Berlin.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pregătește un eveniment pe 27 septembrie, la șase ani de la câștigarea Primăriei Timișoara și cu trei zile înainte de expirarea mandatului său, în contextul noii legi a integrității. „Timișoara. Revoluția continuă” este numele acțiunii.
Eveniment
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.